Un nou divorț în showbiz! Oana Ioniță divorțează de Florin Budnaru! Ce se întâmplă cu copiii: „E mai complicată ...
Oana Ionită a anunțat public că o să divorțeze de soțul ei, Florin Budnaru, după 10 ani de căsnicie.
Decizia ar fi luată încă de la finalul lui 2022 și acum cei doi se află în plin proces de divorț. Fosta bebelușă de la Cronica Cârcotașilor încă locuiește cu soțul și cu cei doi copii. Se pare că procesul de divorț este mai complicat, fiind vorba și despre custodia celor mici, dar și despre casa cumpărată împreună.
„Suntem la începutul divorţului. Am luat hotărârea la sfârşitul anului trecut şi vom aştepta să vedem cum se desfăşoară tot procesul. Detaliile vor fi analizate, iar hotărârile le va lua tribunalul. Noi am început divorţul, probabil se va continua cu custodia copiilor, apoi traseul pe care îl are în mod normal un divorţ. Noi locuim împreună. Copiii locuiesc cu noi”, a mărturisit Oana Ioniță pentru Spynews.ro.
„Sperăm ca totul să se desfăşoare cât mai repede. Eu sper! Nu vorbesc în numele lui. E mai complicată situaţia, este vorba şi despre copiii, este vorba şi despre casă. La notar totul este mai rapid, într-adevăr, dacă este de comun acord. Trebuie să stabilească un tribunal custodia, orele de vizită, inclusiv când vine vorba despre casa pe care am cumpărat-o”, a mai adăugat ea pentru sursa citată.
„Nu ne-am mai înţeles. Noi anul acesta am fi împlinit 10 ani de căsătorie şi lucrurile nu au mai funcţionat între noi. Dar e important să colaborăm pentru binele copiilor.
Nu, pe plan profesional suntem separaţi, adică eu am şcoala de dans şi academia de dans şi el are proiectele pe care le desfăşoară la operetă. Nu mai colaborăm nici din punct de vedere al job-ului, fiecare are altă direcţie”, a mai spus Oana Ioniță.