Fetița lui Bursucu nu se joacă deloc cu ceilalți copii la grădiniță. Ce probleme suferă fetiță

Fetița lui Bursucu nu se joacă deloc cu ceilalți copii la grădiniță. Ce probleme suferă fetiță

Bursucu a făcut o dezvăluire neașteptată despre fetița lui. Bursucu a spus că, în ultima vreme, are tot felul de probleme cu aceasta.

Adrian Cristea, pe numele din buletin, a spus că Anays, fetița lui în vârstă de doar trei anișori, refuză să se joace cu ceilalți copii la grădiniță, iar motivul pe care l-a invocat l-a uimit pe tătic.

Colegul lui Teo Trandafir a spus că fetița lui a venit acasă de la grădiniță și i-a spus că îi place să petreacă mai mult timp cu doamna educatoare, pe copii încercând să îi evite.

„Mi-a spus: copiii sunt urâți!”, a declarat Bursucu la Teo Show. Prezentatorul i-a explicat fiicei sale că nu e frumos să spună așa ceva despre colegii ei de la grădiniță. I-a cerut să nu o facă asta în preajma doamnei educatoare ori a celorlalți prichindei pentru că poate avea probleme.

Anays și-a mai nuanțat apoi opinia despre copii, iar a doua oară când a vorbit despre asta cu tatăl ei a zis că fetițele nu sunt chiar atât de urâte, dar despre băieței nu poate avea o altă părere.

Bursucu a povestit amuzat despre această întâmplare, însă a fost destul de îngrijorat în același timp. Când a aflat că Anays este în zodia Rac, născută pe 12 iulie, Teo i-a spus colegului ei că este doar o etapă în viața celei mici. „Când va crește va deveni mai sensibilă”, a fost încurajarea vedetei la frământarea lui Bursucu.

Dincolo de aceste probleme cu care se pot întâlni mulți părinți, Bursucu este mândru din cale afară de fiica lui. Realizatorul de la Kanal D postează din când în când imagini cu fetița lui. De fiecare dată când apare o fotografie sau un videoclip nou cu Anays, fanii dansatorului înroșesc butonul de like.

Bursucu este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori tv din România. Prima oară a pășit pe micul ecran în calitate de coregraf. A făcut parte din proiectul Dansez pentru tine de la PRO TV.

După mulți ani de absență din spațiul public, acesta a ajuns la Kanal D, unde prezintă Teo Show și Roata norocului, potrivit fanatik.ro.

Comenteaza