O mamă cu trei copii, găsită moartă în curte. Femeia a fost arsă de vie, în timp ce copiii erau în casă
O femeie a fost găsită arsă de vie, în grădina propriei case din Australia. Tânăra mămică avea trei copii.
Oamenii legii au fost chemaţi la faţa locului, marţi dimineaţa, în jurul orei 6.40 am. Au izolat zona şi au început să ia declaraţii de la vecini pentru a afla dacă au văzut ceva.
La scurt timp, oamenii legii au identificat un principal suspect, un bărbat de 35 de ani în apropiere, semi-conştient, cu arsuri pe mâini şi căile respiratorii.
În prezent, el se află în custodia poliţiei, la Gold Coast University Hospital, unde anchetatorii aşteaptă ca el să îşi revină pentru a putea să-l chestioneze.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru crimă și vor cerceta dacă bărbatul a aprins focul care a ucis-o pe femeie. În casa din apropierea locului în care a fost găsit cadavrul ars al lui Kate Wilkinson erau trei copii mici cu vârste sub nouă ani. Se crede că se aflau în casă când a avut loc incidentul. Toți sunt în siguranță.
O campanie GoFundMe a fost creată de sora femeii, Natalie, cerând ajutor pentru a putea plăti înmormântarea „frumosului său înger”.
„Din păcate, Kelly a murit ... încercăm să strângem bani pentru a plăti înmormântarea, școlarizarea copiilor și toate celelalte costuri”, a scris ea pe pagină.
Pe GoFundMe s-a strâns donații în valoare totală de peste 3.000 de dolari, la doar câteva minute după ce a fost postat mesajul.
Mama lui Kelly, Karen, a decedat în februarie. Mai multe persoane au răspuns la postarea surorii doamnei Wilkinson, exprimându-și condoleanțele la aflarea devastatoarei știri.
„Gândindu-mă la tine și la familia ta”, a răspuns un prieten. "O, iubito ... inima mea ajunge la voi toți ... Dacă aveţi nevoie de ceva, sunaţi-mă". “Îmi pare atât de rău, Natalie”, spuse altul, potrivit observatornews.ro.