Ce s-a aflat despre Cristiana, românca găsită moartă în zăpadă, în Italia! Poveste tragică
În urmă cu câteva zile, o româncă a fost găsită moartă în zăpadă, în Apeninii Arezzo din Italia.
Cristiana, românca găsită moartă în zăpadă, în Italia, locuia într-un șopron, care era grajd municipal. Femeia a fost foarte devotată animalelor sale de companie, motiv pentru care a refuzat ajutorul autorităților.
Ea a murit după un stop cardiac, din cauza înghețului, iar alături de ea se aflau trei câini. La doar câțiva metri de casa ei a murit, iar în grajd o așteptau alți câini. Alberto Santucci, primarul orașului, a declarat câte ceva despre ora și locul în care a murit femeia.
„Se întorcea de la Sansepolcro cu autobuzul și la ora 15.00 a cumpărat țigări la barul Il Sottobosco'. Ultimul pachet, apoi s-a îndreptat spre Crocchiola ca să ducă furajele la câinii ei. Am găsit-o miercuri. Două zile mai târziu”, a explicat primarul orașului.
Mirella Cristiana Gogu, pe numele ei real, locuia de mai mulți ani în Italia și trăia într-un grajd, alături de câțiva căței de care avea grijă. Primarul Alberto Santucci a declarat că autoritățile au vrut să o ajute, dar ea a refuzat, deoarece asta presupunea că trebuie să se despartă de câini.
„Avea și o plângere din partea mea și un ordin de evacuare, dar nu voia să plece. A refuzat orice soluție care o despărțea de câini, cea a unui grajd de alături i-a plăcut, cineva a blocat totul”, a spus primarul.
„Încă din seara zilei de 23, am inspectat șopronul împreună cu un angajat municipal și doi carabinieri forestieri din Badia. Câinii din rasa Mirotic închiși în grajdurile pentru cai, doar un singur cățeluș liber și speriat într-o cameră, ceilalți înfometați, dar sănătoși”, a mai adăugat el, potrivit spynews.ro.