Toto Cutugno a fost îndrăgostit până peste cap de o româncă! Ce țeapă și-a luat de la aceasta
La scurt timp de la moartea lui Toto Cutugno, un secret personal al artistului a ieșit abia la iveală: legătura amoroasă dintre artist și o româncă.
Cântărețul italian Toto Cutugno a încetat din viață la vârsta de 80 de ani. A fost considerat unul dintre cei mai îndrăgiții artiști ai lumii. Pe numele său rela Salvatore Cutugno suferea de cancer, iar starea lui de sănătate se degradase în ultimele luni. El era internat la spitalul San Raffaele din Milano. Managerul său, Danilo Mancuso, a făcut tristul anunț, potrivit cancan.ro.
Compozitorul și cântărețul italian avea să cuceresască și publicul din România, încă de la începutul anilor 90`, atunci când, pe scena festivalului Cerbul de Aur a interpretat piesa ”Ciobănaș cu 300 de oi” în limba română, piesă ce a răsunat în Piața Sfatului din Brașov până la ora 3 dimineața.
Printre vedetele din România care au avut ocazia să-l cunoască personal pe Toto Cutugno a fost și Octavian Ursulescu, jurnalist și moderator de televiziune. Cei doi s-au cunoscut într-un moment dificial al cântărețului, atunci când fusese victima unei înșelătorii al unui așa-zis impresar de la noi din țară.
Prezentatorul TV a fost cel care l-a consolat și i-a atras atenția asupra riscurilor din România. Aceasta nu a fost prima dată când jurnalistul a intrat în contact cu artistul. Aflat la Craiova, la ”Top Model România”, Octavian Ursulescu a dezvăluit mici detalii din culisele evenimentului. Legenda muzicii italiene, împreună cu Franco Nero, le-a curtat pe surorile Vlasov.
”L-am întâlnit pentru prima dată când m-am dus special să-l consolez și să-l atenționez să fie mai atent pe viitor, atunci când a venit degeaba din Italia, înșelat de un așa-zis impresar escroc, la Polivalenta bucureșteană.
L-am prezentat apoi la Craiova, într-un show alături de Ramona Bădescu (am fost și la masă la aceasta, Toto fiind efectiv o persoană simplă, sinceră, fără aere de star), la Sala Palatului, la ”Top Model România” (când le-a curtat pe surorile gemene Vlasov, împreună cu Franco Nero!), ne-am reîntâlnit la Focșani, în Piața Unirii, când nu și-a scurtat nici măcar cu un minut recitalul, deși era frig și ploua”. Pe Sandra am prezentat-o prima oară la Sala Palatului, la Festivalul internațional ”București 91”, și ne-am reîntâlnit, cu reciprocă bucurie, acum 2 ani la uriașul festival ”Discoteka”. a spus Octavian Ursulescu pentru impact.ro.