Ipoteza cumplită în cazul morții suspecte a unei doctorițe de 38 de ani

Ipoteza cumplită în cazul morții suspecte a unei doctorițe de 38 de ani
| Foto: fanatik.ro

Medicul Loredana Chircu, în vârstă de 38 de ani, a fost găsită decedată într-o încăpere a unității medicale privată din Constanța unde lucra. Anchetatorii tratează decesul ca pe unul suspect, fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

O doctoriţă de 38 de ani din Constanța, a fost găsită moartă în unitatea medicală privată în cadrul căreia activa, informează IPJ Constanţa.

“Poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o unitate spitalicească privată din municipiul Constanţa, s-ar afla o femeie decedată.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 38 de ani, găsită decedată într-o încăpere a spitalului”, precizează sursa citată de Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica, echipajul medical ajuns la spital, în urma unui apel la 112, a constatat decesul femeii.

“A fost alertat echipajul de terapie intensivă mobilă. Colegii ajunşi acolo au constatat, din păcate, decesul persoanei”, a declarat Stoica.

„Pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, mai precizează IPJ Constanţa.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Într-o postare pe Facebook, echipa spitalului Heka anunță decesul doctoriței Loredana Chircu, medic specialist medicină internă, în vârstă de 38 de ani, care a intrat de gardă la ora 20:00 fără să prezinte vreo problemă vizibilă. Pe parcursul gărzii a avut două consultații.

Loredana Chircu era medic specialist în medicină internă. Era medic în cadrul Spitalului Județean Constanța, dar colabora și cu alte spitale private din oraș, scrie fanatik.ro

Potrivit sursei citate, anchetatorii iau în calcul sinuciderea, deşi la faţa locului nu a fost găsit niciun bilet de adio. Se pare că medicul ar fi înghițit mai multe medicamente, iar în ultima vreme suferea de depresie.

Conform unor surse, citate de Antena 3, tânăra ar fi suferit în urmă cu numai câteva zile un accident vascular-cerebral și în plus ar fi luat pastile pentru hipertensiune și pentru slăbit.

Potrivit surselor citate, în timp ce se afla la locul de muncă, tânăra și-ar fi administrat singură un cocktail de medicamente pentru a trece peste epuizare, însă inima ei s-a oprit imediat ce medicamentele i-au ajuns în corp.

 

Comenteaza