Șeful DSU, Raed Arafat, a dezmințit, luni noaptea, că instalația de oxigen a fost montată greșit la Spitalul „Victor Babeș” și de aceea s-a produs tragedia.
O tânără de 21 de ani, însărcinată a căzut de la etajul 9 al balconului său, în încercarea de a scăpa de incendiul care i-a cuprins apartamentul.
Șase persoane au murit într-un indendiu. Evenimentul nefericit s-a întâmplat într-un centru comercial care adăpostea un spital, în orașul Mumbai.
Zece persoane, printre care și un polițist, au fost ucise, după ce un bărbat a deschis focul într-un supermarket din Boulder, Colorado.
Un bătrân din Bistrița Bârgăului a trecut printr-o experiență cumplită atunci când vecinii l-au anunțat că îi arde locuința.
Un soldat aflat în timpul liber a salvat o vecină de bloc căreia îi luase foc apartamentul.
Intervenţia dezastruoasă de la incendiul din Constanţa a fost filmată pas cu pas, iar reporterii Observator au obţinut imaginile.
O bătrână de 74 de ani a murit în urma unui incendiu care i-a mistuit casa din satul Tămaşu, comuna Dealu, judeţul Harghita.