Șocant! Un bărbat a dat foc unui supermarket. 10 persoane au murit arse de vii
Zece persoane, printre care și un polițist, au fost ucise, după ce un bărbat a deschis focul într-un supermarket din Boulder, Colorado.
Principalul suspect se află în custodia poliției, a anunțat șeful poliției Boulder, Maris Herold. Ofițerul ucis, Eric Talley, avea 51 de ani și lucra în poliție din 2010.
Harold a mai declarat în fața presei că poliția a primit apeluri despre împușcături în jurul orei 2.30 PM. Arma folosită în atac ar fi o pușcă AR-15.
Poliţia a furnizat însă puţine detalii în legătură cu incidentul şi nu este cunoscut motivul atacului, care a avut loc la 45 de kilometri nord-vest de Denver.
Bărbatul a intrat în magazin și a început să tragă. Cumpărătorii şi angajaţii speriaţi au încercat să se adăpostească în timp ce numeroşi poliţişti au împânzit zona, situată nu foarte departe de campusul Universităţii Colorado, potrivit observatornews.ro.
Conform poliţiei, atacatorul pare că este singurul dintre cei răniţi grav în acest incident care a supravieţuit. Numele său nu a fost făcut public.
Este al doilea astfel de atac în mai puţin de o săptămână. Marțea trecută, opt persoane, inclusiv şase femei de origine asiatică, şi-au pierdut viaţa într-un atac similar care a vizat trei locaţii ale unui salon local de masaj din Atlanta.
Două dintre atacuri au avut loc la saloane aflate peste drum una de alta în nordul Atlantei, iar al treilea la aproape 50 de kilometri, în Cherokee. Poliţiştii au arestat şi un suspect, un tânăr de 21 de ani, care este bănuit a fi suspectul în toate cele trei atacuri. Nu s-a stabilit încă niciun motiv pentru atacuri.