Vulpița a născut! Veronica Stegaru s-a despărțit de Viorel după ce și-a adus fiul pe lume?
Veronica și Viorel Stegaru au divorțat oficial, chiar în timpul în care femeia era însărcinată cu al treilea lor copil.
Veronica și Viorel Stegaru au devenit pentru a treia oară părinți. Vulpița, așa cum i se spunea pe vremea când apărea zilnic la TV, a adus pe lume un băiat.
Cuplul mai are doi copii, o fată și un băiat, iar acum familia lor s-a mărit din nou.
După cinci zile de spitalizare, în urmă cu o zi, pe 16 iulie, roșcata a adus al treilea copil al familiei pe lume.
Conform informațiilor ajunse la Spynews prin intermediul apropiaților proaspetei mămici, nașterea copilului a fost pe cale naturală, iar bebelușul a primit nota zece din partea medicilor care au avut grijă de Veronica.
Acum toată lumea este bine, fericită, iar soția lui Viorel și copilul abia născut vor fi externați astăzi, 17 iulie, când se vor întoarce în sânul familiei.
Însă, bucuria marelui moment este cumva umbrită de două probleme cu care se confruntă acum Veronica și Viorel Stegaru.
Concret, cei doi proaspeți părinți, deși au avut timp de gândire nouă luni, încă nu i-au ales un nume celui de-al treilea bebeluș al lor, potrivit wowbiz.ro.