Monica Tatoiu, diagnostic crunt din partea medicilor! Cu ce boala grea se confruntă vedeta: „Fiecare zi e importantă în astfel de cazuri”
Monica Tatoiu a vorbit recent despre cea mai grea perioadă prin care a trecut din cauza unor probleme de sănătate.
În urmă cu două luni, Monica Tatoiu a ajuns pe masa de operaţie din cauza unor probleme la genunchi. Femeia de afaceri a suferit o intervenţie chirurgicală, iar o bună perioadă a urmat un tratament strict din partea medicilor.
Într-un interviu oferit recent, Monica Tatoiu a recunoscut că se teme să își mai facă analize medicale, spunând că, la vârsta pe care o are, este posibil ca medicii să îi descopere câte o nouă afecțiune. Mai mult, vedeta şi-a adus aminte de momentul în care doctorii, în urma unor investigaţii i-au spus că are cancer. Din fericire, cadrele medicale şi-au dat seama că este vorba despre o eroare. Concret, aceştia au încurcat analizele Monicăi Tatoiu cu ale altei paciente.
„Trebuie să merg să-mi fac toate analizele, dar mi-e groază. La vârsta asta îți mai găsește câte ceva și nu vreau să mai știu. Acum ceva timp am făcut o mamografie și au încurcat-o cu a altei femei bolnave. Am fost anunțată că am cancer la sân.
Dar eu nu am probleme, nu mi-e frică de moarte. Am mai făcut una, nu aveam nimic. Apoi m-au sunat de la spital că le-au încurcat. Problema a fost cu acea femeie care avea cancer și i-a ieșit că e sănătoasă. Fiecare zi e importantă în astfel de cazuri”, a povestit Monica Tatoiu, potrivit CIAO.ro.