Dezvăluirea Danei Roba care ar putea da peste cap întreaga anchetă: "Minte, am dovada" 

Dezvăluirea Danei Roba care ar putea da peste cap întreaga anchetă: "Minte, am dovada" 
| Foto: wowbiz.ro

 Dana Roba a făcut o serie de dezvăluiri cutremurătoare în ceea ce privește masacrul căruia a fost victimă.

Dana Roba a trecut prin cel mai dureros moment din viața sa, după ce soțul său, cel care trebuia să îi fie alături, a mutilat-o. Makeu-up artista a fost lovită la nivelul capului, dar și al mâinilor, cu un ciocan. Din această cauză, a fost nevoită să treacă prin mai multe intervenții chirurgicale, inclusiv o operație pe creier care a durat mai bine de nouă ore.

Medicii au fost rezervați în ceea ce privește starea sa de sănătate, mai ales că a suferit numeroase lovituri. Din fericire, a reușit să se pună ușor, ușor pe picioare, însă va trebui să parcurgă un drum anevoios până când își va reveni complet.

Coșmarul nu este nici pe departe încheiat, ci din contră. Recent, Dana Roba a făcut o serie de dezvăluiri dureroase în legătura cu noaptea care i-a marcat viața. Mai precis, vedeta a mărturisit că soțul său a mințit în fața instanței de judecată, în momentul în care a spus  că a lovit-o de opt ori cu ciocanul în cap. Bruneta spune că, în realitate, a suferit mult mai multe lovituri. 

Make-up artista  este devastată de această întâmplare groaznică prin care a fost nevoită să treacă și spune că nici acum nu își poate reveni din șoc.

„El minte că  mi-a dat opt ciocane în cap. Eu am 20 de operații la cap unde mi-a dat el cu ciocanul. Medicii m-au cusut acolo, îmi curgea sângele. Eu am dovada. Când îmi pun mâna în spatele capului mă îngrozesc câte cusături am. Mi-a cusut țesuturile, îmi curgea enorm de mult sânge. Aveam răni deschise, am o grămadă de plăgi în cap.

Opt ciocane a recunoscut el în fața judecătorului și a procurorului, normal. Dar nu sunt numai opt, sunt mai multe. El a vrut să mă omoare! Dacă Dumnezeu și familia mea nu erau alături de mine, eu nu mai eram în viață astăzi”, a mărturisit Dana Roba pentru fanatik.ro.

Comenteaza