Cu cât au scăzut veniturile din afacerile lui Donald Trump, pe fondul pandemiei

Cu cât au scăzut veniturile din afacerile lui Donald Trump, pe fondul pandemiei
| Foto: india legal

Trump International Hotel din Washington a înregistrat venituri de 15,1 milioane de dolari în 2020 şi în primele trei săptămâni ale anului 2021, potrivit declaraţiei. 

Suma este în scădere cu 62,7% faţă de 2019. Circumstanţele sunt similare pentru proprietatea Trump din Las Vegas, care a înregistrat o scădere a veniturilor cu 60,5% până la 9,2 milioane de dolari, iar pentru terenul de golf din Florida, Trump National Doral, veniturile au scăzut cu 42,7%, până la 44,2 milioane de dolari.

Un plus vine de la clubul Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, unde Trump este aşteptat să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului după mandat. Veniturile din proprietate, pe care Trump a folosit-o frecvent pentru a găzdui aliaţi politici şi demnitari străini, au urcat cu 13%, pentru a ajunge la 24,2 milioane de dolari.

Raportul financiar final are 79 de pagini şi a detaliat de la diversele sale bunuri de proprietate până la cât a primit drrept pensie în calitate de membru al Screen Actors Guild.

De asemenea, documentul a inclus o serie de cadouri pe care Trump le-a primit în calitate de preşedinte, inclusiv o centură Ultimate Fight Championship, evaluată la 650 de dolari, de la Colby Covington, un luptător prieten cu Trump.

De asemenea, raportul detaliază o serie de datorii ale companiilor lui Trump, inclusiv cinci linii separate de credit în valoare de cel puţin 50 de milioane de dolari fiecare. Majoritatea datoriilor urmează să ajungă la maturitate în următorii patru ani.

Comenteaza