A apărut lista cu țările care cer pașaport de vaccinare

A apărut lista cu țările  care cer pașaport de vaccinare
| Foto: economica.net

Pașaportul care să ateste vaccinarea împotriva Covid-19 ar putea deveni indispensabil celor care vor să călătorească peste hotare.

Presiunile pentru instituirea acestui pașaport sunt imense la nivelul Uniunii Europene, iar o decizie ar putea fi luată în curând.

Deși susținătorii introducerii acestui document sunt numeroși, adversarii au argumente solide pentru a se opune, atât legate de eficiența sa în combaterea pandemiei, cât și în ce privește respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor europeni.

Deocamdată, singura certitudine este că soluția va trebui adoptată la nivelul tuturor țărilor din UE întrucât introducerea unilaterală a cerinței unui documente care să ateste vaccinarea ar contraveni libertății de circulație în interiorul Uniunii Europene.

Ideea nu este nouă și datează chiar dinaintea izbucnirii pandemiei de Covid-19. Într-un document al Comisiei Europene actualizat în martie 2019 privind foaia de parcurs a politicilor privind vaccinarea în general la nivelul UE, se vorbește de luarea în calcul a unui card/ pașaport comun de vaccinare al cetățenilor UE și care să fie recunoscut în întreaga Uniune. Comisia ar fi urmat să facă o propunere privind forma și modul de utilizarea al acestui document în 2022.

Dacă atunci cardul de vaccinare era luat în considerare pentru cetățenii europeni care mergeau sau veneau din țări cu incidență mare a bolilor tropicale, Covid-19 a accelerat discuțiile, iar acum se vorbește inclusiv de necesitatea acestui document în interiorul UE.

Susținătorii „radicali” ai pașaportului
Până când țările UE se pun de acord, unele state au început să testeze reacțiile privind unele măsuri unilaterale. Ungaria, care a restricționat aproape total accesul străinilor pe teritoriul său, permite încă din septembrie intrarea pe teritoriul național al celor care fac dovada că au avut deja virusul și care s-au vindecat.

Mai mult, autoritățile de la Budapesta au spus că iau în considerare și să condiționeze accesul de o dovadă de vaccinare. Un anunț similar a făcut și Cipru. De asemenea, Danemarca a început să elibereze certificate de vaccinare cetățenilor săi care vor să călătorească în state din afara UE ce ar putea condiționa accesul de un asemenea document. Estonia a început să lucreze la un document electronic propriu care să ateste vaccinarea.

Pașaportul de vaccinare are susținători inclusiv printre oficialii europeni. Maros Sefcovic, vicepreședinte al Comisiei Europene, a spus că vaccinarea ar putea deveni o călătorie pentru călătorie, precum sunt în momentul de față cerințele pentru un test negativ. „Vor fi mai multe opțiuni în ce privește gestionarea călătoriilor. Posibilitatea unui certificat electronic de vaccinare ar putea fi adăugată”, a spus Sefcovic, potrivit fanatik.ro.

Comenteaza