Un copil de 4 ani, care a fost lăsat singur acasă, a căzut de la etajul unui bloc. Care este starea lui

Un copil de 4 ani, care a fost lăsat singur acasă, a căzut de la etajul unui bloc. Care este starea lui
| Foto: Observatornews.ro

Un copilaș de 4 ani, care a fost lăsat singur în casă de către părinții lui, a căzut de la etajul unu al blocului în care locuia întreaga familie.

Copilul a suferit numeroase traumatisme, inclusiv la nivelul capului, iar acum se află în stare gravă la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, unde a fost adus la terapie intensivă.

La doar 4 ani, băiatul a fost lăsat singur acasă. Mama sa plecase sa-şi ducă celălalt copil la şcoală.

Vecin: Copilul l-a lăsat dormind. El s-a trezit pe parcurs şi nu ştiu dacă a lăsat geamul deschis sau l-a deschis el.

Vecina de la parterul blocului a auzit plânsetul copilului, s-a uitat pe geam şi l-a văzut pe micuţ căzut pe jos.

Mama copilului s-a întors imediat şi a sunat disperată la 112. Băiatul a ajuns conştient la spitalul de Pediatrie din Piteşti, însă, din păcate, starea sa s-a degradat rapid.

Tudor Ionescu, Spitalul de Pediatrie Pitești: Un bilanţ lezional destul de serios, traumatism cranio-cerebral sever, cu multiple fracturi cu înfundare și cominutive, contuzie toracică.

De aici, băieţelul a fost transferat de urgenţă la Bucureşti.

Copilul, în vârstă de 4 ani din Argeș a ajuns în stare gravă la Spitalul Grigore Alexandrescu. Acum, este intubat şi ventilat mecanic, tocmai de aceea va rămâne internat pe secţia de terapie intensivă. Medicii atrag atenţia că părinţii trebuie să-şi supravegheze în permanenţă copiii mici.

Laura Bîrdeanu, psiholog: Trebuia luat şi el sau lăsat cu cineva şi supravegheat, nu putem să îl închidem în casă. Ar fi bine să evităm să lăsăm copilul nesupraveghat cel puţin până la 7-8-9 ani.

Poliţiştii fac cercetări pentru a afla cum s-a produs tragedia şi au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. De asemenea, în această cauză s-a autosesizat şi Protecţia Copilului, potrivit observatornews.ro.

Etichete
Comenteaza