Foto Cumpănașu, acuzat că i-ar fi făcut propuneri indecente unei minore: „Nu pot să confirm sau să infirm”

Cumpănașu, acuzat că i-ar fi făcut propuneri indecente unei minore: „Nu pot să confirm sau să infirm”

O tânără din Bucureşti îl acuză pe Alexandru Cumpănaşu că, în urmă cu doi ani, i-ar fi făcut propuneri indicente. 

Aceștia s-au cunoscut în timpul unui proiect organizat de fostul director al CNMR (Coaliția Națională pentru Modernizarea României).

Tânăra a trimis la Antena 3 capturi de ecran din conversația cu „Alexandru”, așa cum ea susține că avea numărul lui Alexandru Cumpănașu în agenda telefonului. Acesta i-ar fi propus să întrețină relații sexuale, pe care el le-ar fi privit, cu Simona, soția lui.

Alexandru Cumpănașu a făcut declarații contradictorii la Antena 3 cu privire la acest subiect. În primă instanță a susținut că nu mai ține minte, iar apoi a spus că acest lucru nu presupune infracțiune.

„Nu știu despre ce liceu vorbește, este o chestiune de mai bine de doi ani de zile. Eu discuția asta nu mi-o aduc aminte, nu pot să vă confirm sau să vă infirm acest print screen pe care îl văd pentru prima dată. Eu niciodată nu am avut vreo intenție față de una dintre aceste fete. (…) Dacă era atât de supărată nu trebuia să încurajeze un dialog în care se simțea lezată.

Nu îmi aduc aminte, o să caut în memoria telefonului să văd dacă am așa ceva. Dar este ca și cum aș căuta să văd ce făceam la grădiniță. Nu există o infracțiune nicăieri acolo, nu aveam de unde să știu eu câți ani are și ce făcea. Dar nu-mi aduc aminte această conversație”, a declarat Alexandru Cumpănașu.

Cumpănașu, acuzat că i-ar fi făcut propuneri indecente unei minore: „Nu pot să confirm sau să infirm”

„Contextul e în felul următor. Eram în clasa a XI-a, aveam 17 ani. Și dl. Cumpănașu a venit la noi la liceu, adus de unul dintre profesori, ca să ne vorbească la un eveniment despre patriotism și leadership. În sală erau elevi din mai multe licee din București și am vorbit destul de mult, i-am pus multe întrebări.

Era venit acolo în calitate de director al CNMR (Coaliția Națională pentru Modernizarea României). Eu în clasa a XI-a voiam să mă implic în orice vedeam în fața ochilor și i-am zis că da, vreau să mă implic în ce proiect are el acolo. Și după ce am stat mai mult de vorbă, din nou, eu cu el, cu soția lui Simona, am aflat după aia că e soția lui, nu știam cine e acea doamnă, și cu alți elevi.

Și am făcut schimb de numere de telefon și eu, și ceilalți elevi care eram acolo cu el și a rămas că ne facem un grup de WhatsApp cu proiectul ăsta, se numea „Leader for Romania”. Şi da, i-am dat numărul de telefon, mi-a dat el numărul de telefon…Era o zi de vineri. În seara aia mi-a dat mesajele care se văd pe screenshot-uri. Pe tot parcursul discuției eram foarte confuză. Chiar nu înțelegeam, de ce omul ăsa care venea ca cineva important, cineva care face niște chestii pentru România, că așa s-a prezentat, de ce acum se comportă foarte dubios.”

Tânăra a relatat toată povestea, inclusiv cum l-a cunoscut pe Cumpănașu, atunci când ea avea doar 17 ani.

„Și cred că se vede prin mesaje că încercam să-l trag un pic de limbă, să-mi zică exact ce vrea de la mine, că m-a întrebat ceva de genul: „Tu placi la mine?” Adică, „Îţi place de mine?”, ceva de genul ăsta. Şi i-am răspuns: Da, apreciez foarte mult iniţiativa, aş vrea să mă implic!”. Tot împingea discuţia în direcţia asta, să-i spun dacă îmi place de el. Ciudat, foarte ciudat. Nu înţelegeam de ce şi de unde până unde? Chestia asta nu era în capul meu vreodată, dar în mesaje e clar ce s-a întâmplat, că de dădea la mine.

I-am spus că mie nu îmi plac băieții. Și a zis: „Aaa, am rezolvare la problema asta, nevasta mea!”. Asta e evident, despre asta vorbeam. Cea mai amuzant de îngrozitoare parte din conversaţie este când am înţeles, practic, ce vrea de la mine şi i-am spus pe româneşte: „N-am avut o discuţie de trei ore şi jumătate ca să fac sex cu secretara ta!” Iar răspunsul lui a fost: „Nu este secretara mea, este soţia mea!” Nu se punea problema de chestia asta, i-am spus NU, dar nu fost un NU…Nu ştiu…Eram atentă, nu voiam să-l supăr.”

„Cred că nu eram conştientă de gravitatea situaţiei la momentul ăla, dar eram conştientă că ceva e ne-OK acolo. Am realizat că acest om de peste 30 de ani se dă la o minoră. Am realizat chestia asta la finalul conversației și de atunci nu am mai vorbit cu el. Aia a fost! Am vorbit în seara aia și atât.

Sunt sigură că era conștient că sunt minoră, în primul rând pentru că a venit la mine la liceu și pentru că nu știu câți copii de clasa a XI-a sunt majori, dar mai sunt sigură și pentru că m-a întrebat și i-am zis că am 17 ani. Nu se pune problema că nu ştia. Cu siguranţă ştia. Sunt sigură că nu sunt prima fată de 17 ani căreia îi dă genul ăsta de mesaje. E speculaţie, dar dacă mă întrebaţi personal, cred că nu sunt singura. Nu sunt eu o excepţie. Dacă tu ca om eşti capabil să faci chestia asta, cu siguranţă nu te limitezi la un singur om.

Când am auzit că Cumpănaşu candidează la preşedinţie, nu mi-a venit să cred. Era ciudat şi îmi era scârbă… Ăsta e cuvântul. Simţeam un dezgust pentru toată situaţia. După cazul de la Caracal am fost foarte dezgustată. Mi s-a părut culmea…Incredibil…Nu ştiu, îmi e foarte greu să îmi găsesc cuvintele acum. Nu am crezut nicio secundă în sinceritatea lui. E evident că totul e de faţadă. Sinceritate nu e acolo,” a spus tânăra, potrivit alephnews.ro.

Aceste acuzații vin pe fondul acuzațiilor cu care Alexandru Cumpănașu se confruntă deja, ultimele legate de TikTok. Poliția Capitalei s-a sesizat în acel caz și face verificări în cazul postărilor și discuțiilor acestuia.

Comenteaza