Copil de trei ani, omorât în bătaie de mama lui. Băiețelul avea mușcaturi pe tot corpul

Copil de trei ani, omorât în bătaie de mama lui. Băiețelul avea mușcaturi pe tot corpul

Un copil de trei ani din Buzău a fost ucis de propria mamă. Femeia l-a bătut ore în șir până când acesta s-a stins sub privirile neputincioase ale fraților mai mari. 

Copilul de doar trei ani a fost lovit de mama sa în repetate rânduri, chiar sub ochii fraților mai mari, care și-au privit mama cum l-a bătut până l-a lăsat fără suflare.

Tragedia a avut loc în localitatea Pogoanele din județul Buzău, iar suspecta principală este mama copilului, care este acuzată că și-a ucis în bătaie propriul copil.

Copilul fusese lăsat în grija fraților mai mari, de patru și de 11 ani, până când mama a avut o criză de furie și s-a răzbunat pe fiul ei cel mic, pe care l-a lovit până când nu a mai respirat.

Cadrele medicale care au sosit la fața locului l-au găsit pe cel mic în stop cardio-respirator, iar acesta nu și-a mai revenit. Medicii au efectuat resuscitarea timp de o oră, în zadar.

Inițial, oamenii legii au crezut că frații copilului au fost cei care l-au lovit. Dar cercetările ulterioare, precum și necropsia au indicat-o pe mama copilului drept autoarea crimei, relatează Opinia Buzău.

Mai mult, fetița de 11 ani le-a mărturisit oamenilor legii că mama este cea care l-a bătut pe micuț până l-a lăsat fără suflare, chiar în fața lor.

Tânăra în vârstă de 27 de ani care este acum acuzată de uciderea propriului copil a încercat să își ascundă fapta și le-a declarat polițiștilor că l-a mușcat copil pentru ca acesta să își revină.

Femeia nu a fost arestată încă, deși fapta a avut loc în luna februarie a acestui an. Ea a fost internată la Spitalul de Neuropsihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, pentru a se stabili dacă avea discernământ în momentul în care și-a ucis copilul.

După aceea, procurorul va decide dacă femeia va fi arestată preventiv sau ea va rămâne internată la această unitate medicală.

Localnicii spun că toți cei trei copii ai femei de 27 de ani au trei tați diferiți și copilul de trei ani ar fi fost născut atunci când concubinul ei era plecat din țară.

Așadar, nu bărbatul respectiv era tatăl copilului și băiețelul era constant bătut de mama sa pentru că era cauza din care aveau loc scandaluri în casă, potrivit fanatik.ro.

Etichete
Comenteaza