Oana Zăvoranu vorbește despre scandalul în care a fost implicat soțul ei și o femeie: „Dacă eram acolo, o călcam în picioare”
Oana Zăvoranu a vorbit despre scandalul făcut de o fostă colaboratoare la clinica ei, One Life.
Oana Zăvoranu a povestit, pentru FANATIK, cum a trăit episodul halucinant care a avut loc în interiorul clinicii ei private. Zavo spune ca fosta colaboratoare de la One Life a sărit la soțul ei, Alex Asharf, și a zbierat ca din gură de șarpe cerându-și drepturile salariale.
Numai că, lucrurile nu stau chiar așa cum s-a plâns presei respectiva femeie, dacă e să o ascultăm pe patroana clinicii. Oana susține că angajata a fost plătită de fiecare dată la timp. În spatele ei s-ar afla altcineva care vrea să îi facă rău.
Oana a mărturisit că este conștientă că, de când și-a deschis clinica, a deranjat concurența, însă va continua să lupte pentru afacerea ei. Este optimistă și se bucură că a încheiat colaborarea cu angajata respectivă.
Până și ceilalți angajați s-au plâns patroanei One Life de comportamentul femeii respective, spune Zavo. Muncitorii nu și-au putut reveni ieri din șoc, evenimentul având loc dimineața, undeva în jurul orei 9.
Oana a oferit câteva informații despre acest caz și ne-a spus că, dacă ar fi adevărat că nu își primea banii la timp, nu își explică de ce a colaborat doi ani cu clinica ei.
Timp de 2 ani, colaboratoarea respectivă a tratat-o respectuos pe Oana, “periind-o” de fiecare dată. De aici și șocul evenimentului de ieri, mărturisește Zavo.
„Noroc că nu am fost acolo. Dacă eram acolo, o călcam în picioare. Eu nu permit ca în clinica mea cineva să ridice tonul măcar. L-am felicitat pe soțul meu pentru cum a știut să gestioneze situația.
Eu nu știu ce făceam. Efectiv, când văd așa ceva, nu mai țin cont de nimic. Și dacă erau camere, dacă mergeam la Poliție după aceea, eu îmi asumam.
Nu există să spui că Oana Zăvoranu nu își plătește angajații. Culmea e că am vrut să o pun într-o funcție mai mare. Mi-am dat seama acum că nu mai merge treaba asta cu hai să fim o familie la serviciu. Mă respecți, te respect. Îmi muncești, te plătesc”, a declarat Oana Zăvoranu pentru FANATIK.
Dincolo de scandalul cu țipete și urlete făcut de femeie, Oana ne-a spus că aceasta nu respecta nici măsurile care se impun în pandemie.
„Avea masca pusă mai așa, fără nicio protecție. Se tăvălea pe acolo, urla. Ea era fără mască pe față într-o zonă a clinicii unde se fac teste Covid, să ne înțelegem”, este un alt detaliu neștiut din acest scandal.
Oana spune că nu s-ar fi așteptat niciodată să se ajungă la așa ceva. „Dacă vă arăt ce mesaje îmi trimitea nenorocita asta, cum îmi spunea: ‘vai, doamna Oana, ce vă apreciez, sunteți un talisman’. Păi, din 2019, până acum am fost un talisman și acum nu mai sunt bună? Cât am plătit-o și am tratat-o regește, cu bonusuri, cu atenții, a fost bine?”, spune revoltată actrița.
Toate dovezile din acest episod vor ajunge pe mâinile anchetatorilor, iar Zăvoranu promite că nu va scăpa de instanță, mergând în civil, dar și în penal.
De cealaltă parte, asistenta care colabora cu clinica Oanei a declarat că ea nu a mers cu scandal, ci își dorea pur și simplu să afle când își primește banii, dorind totodată să încheie colaborarea cu Oana și soțul ei.
„După jumătate de oră, a venit domnul Alex, fără să-mi spună «Hai, că vorbim, vino mâine sau vino joi sau îți dau banii pe 10 sau pe 15», mi-a zis «Ieși afară». I-am spus că nu vreau până când nu lămuresc situația. Atunci a înfipt mâna în brațul meu, m-a împins afară, mi-a băgat mâna în gât”, este o parte a declarației oferite de asistentă pentru cancan.ro, citat de fanatik.ro.