Nunta s-a transformat în despărțire. Iulia Vântur spune adevărul despre relația cu năbădăi

Nunta s-a transformat în despărțire. Iulia Vântur spune adevărul despre relația cu năbădăi
| Foto: wowbiz.ro

Iulia Vântur și Marius Moga au format unul dintre cele mai sudate cupluri de la începutul anilor 2000, însă au ajuns în final să se despartă.

Cariera în plină ascensiune a compozitorului Marius Moga a implicat multe sacrificii și compromisuri, iar, la vremea respectivă, cea care a avut cel mai mult de suferit a fost partenera lui.

Iulia Vântur ajunsese să fie în relație mai mult singură, simțea tot mai frecvent lipsa afecțiunii, însă nu este de mirare, mai ales că artistul declara la vremea respectivă că tot timpul și-l petrece în studioul de înregistrări.

„Stăteam numai în studio și munceam, pentru că am vrut să ajung undeva. E drept că am reușit, dar sacrificiile au fost mari”, mărturisea Marius Moga, în urmă cu mult timp.

“Am trăit foarte multe experienţe împreună şi e un om important în viaţa mea. Am ajuns într-un alt nivel care mă satisface foarte tare, care-mi place foarte mult. Clar am evoluat! Ştii cum se spune, partenerul e oglinda ta.

Tu nu eşti atât de obiectiv încât să te priveşti aşa cum eşti de fapt. În momentul în care e cineva care stă zi de zi cu tine şi care îţi observă şi relele și bunele, şi mai ales ştie să comunice cu tine, şi e destul de analitic, poţi să înveţi lucruri despre tine şi să te vezi cu adevărat.

Marius a fost oglindă pentru mine, şi eu pentru el. M-a ajutat foarte mult să mă cunosc. În primul rând suntem foarte buni prieteni. Adică un prieten pe care îl  câştigi aşa şi-l păstrezi. E cel mai important lucru. Am învățat multe și am crescut și evoluat împreună. Ne-am modelat unul pe celălalt.

Am învățat ce înseamnă dragostea adevărată și pură, mai ales după ce am terminat relația. Abia după, am simțit dragostea aia necondiționată – când nu mai vreau nimic de la el, ci doar să-i fie bine”, spunea Iulia Vântur în urmă cu mai mult timp potrivit showblitz.ro.

Comenteaza