Miruna Pascu face declarații șocante în fața anchetatorilor: „Fiul ei este total pierdut. Nu își mai recunoaște copilul.”

Miruna Pascu face declarații șocante în fața anchetatorilor: „Fiul ei este total pierdut. Nu își mai recunoaște copilul.”
| Foto: kfetele.ro

Miruna Pascu, mama lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai, a făcut o serie de declarații șocante față de fiul său.

Tragedia de la 2 Mai a șocat o țară întreagă. În urma acestui tragic eveniment, doi tineri și-au pierdut viața după ce au fost loviți din plin de către Vlad Pascu, un tânăr în vârstă de 19 ani, care s-a urcat la volan după ce a consumat substanțe interzise.

Ulterior, Vlad Pascu a fost arestat și urmează să răspundă în fața legii pentru faptele sale. La scurt timp după ce tânărul în vârstă de 19 ani a fost reținut, Miruna Pascu, mama acestuia, a fost la rândul său reținută de către autorități, fiind acuzată că ar fi încercat să șantajeze martorii, pentru a-l ajuta pe fiul ei să scape de un nou dosar de consum și trafic de substanțe ilegale. 

Ajunsă în fața anchetatorilor, Miruna Pascu ar fi făcut declaranții șocante legate de tot ceea ce s-a întâmplat cu fiul său. Femeia susține că a încercat din răsputeri să-și ajute fiul pentru că se teme că acesta ar putea petrece prea mult timp în închisoare.

„ A fost întrebată de ce a încercat să intimideze o tânără martor. A spus că-i pare rău, dar că instinctul de mamă a făcut-o să acționeze altfel. Că îi este teamă de faptul că fiul ei ar putea petrece mult timp după gratii.

Atunci, procurorii i-au arătat acesteia poze cu trupurile dezmembrate ale celor doi tineri care au murit în accident. Femeia nu a vrut să le privească și a început să plângă și mai tare. A susținut că îi pare rău, că fiul ei este total pierdut, că ea l-a scăpat demult din mână și că de fiecare dată când a încercat să îl aducă pe drumul cel bun, a fost lovită de Vlad.

Că nu mai avea absolut niciun control asupra lui și că cel care se ocupa mai mult de el era tatălui lui, care-l alimenta cu bani și îi dăruise un apartament.

Femeia a insistat să dea vina pe fostul ei soț pentru situația fiului lor, spunând că tânărul a suferit foarte mult din cauza faptului că tatăl i-a părăsit pentru o altă femeie și a mai făcut un copil. A insistat asupra faptului că pur și simplu nu își mai recunoaște copilul, pe care îl consideră educat și sensibil, dar care nu o ascultă și o lovește. ”, ar fi declarat Miruna Pascu, potrivit kfetele.ro.

Comenteaza