Familia Corneliei Catanga despre moartea artistei: „Îmi vine să mă bag singur în pământ și să fiu cu tine”

Familia Corneliei Catanga despre moartea artistei: „Îmi vine să mă bag singur în pământ și să fiu cu tine”
| Foto: fanatik.ro

Soțul și fiul Corneliei Catanga spun că nu își revin după moartea artistei. Durerea este prea mare.
 

Au trecut cinci luni de la moartea artistei, dar rana este la fel de profundă și acum pentru familia sa, care merge constant la mormântul ei. Soțul artistei și fiul ei își plâng pierderea în fiecare zi.

Cei doi nu își revin după moartea Corneliei Catanga și se simt mai pierduți ca niciodată, conform declarațiilor făcute chiar de ei. Alexandru Pădureanu, fiul artistei, a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.

Acesta a explicat că este absolut distrus de moartea mamei sale şi nu există zi în care să nu plângă. Mai mult, el o numeşte pe Cornelia Catanga chiar „icoana” sa.

Tânărul este în pragul disperării din cauza durerii și mărurisește că ar vrea să moară pentru a fi alături de mama sa.

“Majoritatea oamenilor cred că dacă eu râd puțin, cică sunt fericit… și nu am nimic… iar eu  sunt distrus din orice punct de vedere, sufletul și inima mea sunt terminate.

Și plâng în fiecare zi, și nu există zi să nu mă gândesc la ICOANA mea.

Mami meu, îmi vine să mă bag singur în pământ și să fiu cu tine! REGINA MEA! Vin aici, și nu știu ce să cred sau să realizez! Urlu! Îmi vine să mă omor!”, a scris Alexandru Pădureanu pe Facebook.

Și soțul Corneliei Catanga, Aurel Pădureanu, este îndurerat după moartea iubitei sale soții. Acesta a avut numai cuvinte de laudă de spus la adresa ei.

Cuvintele sale au fost unele emoționante, dar care au arătat cât de mult suferă acesta. El a mărturisit că nu o va uita niciodată pe cea care i-a fost alături la bine și la greu.

“Cornelia a fost Prințesa mea, a fost sufletul meu, și a fost tot ce am mai frumos și mai scump pe această lume”, a transmis și Aurel Pădureanu despre răposata sa soție.

Cântăreața Cornelia Catanga a murit pe data de 26 martie 2021, din cauza infecției cu coronavirus. Aceasta avea 63 de ani și era internată la spital cu COVID-19, potrivit fanatik.ro.

Comenteaza