Eliminare cu lacrimi la „Bravo, ai stil”! Cine este prima concurentă care părăsește sezonul 8
Jasmine a fost prima concurentă din acest sezon care a părăsit competiția Bravo ai Stil.
Astăzi, în gala emisiunii fenomen de modă „Bravo, ai stil!”, prezentată de Ilinca Vandici, difuzată exclusiv la Kanal D2 și jurizată de Maurice Munteanu, Raluca Bădulescu și Alexandru Abagiu, au fost în pericol de eliminare Luiza, Jasmine, Milena și Constanția, care a primit patru voturi de la fete.
Astăzi, au fost propuse spre eliminare concurentele cu cele mai slabe procente, respectiv Luiza, Constanția, Milena și Jasmine. Mai mult de atât, Constanția a primit patru voturi spre eliminare de la colegele ei.
După lungi clipe de suspans, Jasmine a fost concurenta care a plecat acasă. Din păcate, a obținut doar 4,8% voturi din partea telespectatorilor, plasându-se pe ultimul loc în clasament. Luiza și Milena au izbucnit în plâns și au îmbrățișat-o pe Jasmine imediat cum i-au auzit numele.
„Ești o minune și ne bucurăm că te-am cunoscut și că ne-ai lăsat să te descoperim și sper că a fost o experiență superbă în viața ta”, i-a spus Ilinca Vandici Jasminei.
„Vă țin pumnii! Mă bucur tare mult pentru voi și să fiți puternice. Cred în tine, Iris, și în tine, Sorina!”, a spus Jasmine, după care a părăsit platoul, în lacrimi, potrivit kanald.ro.