Culiță a fost ÎNȘELAT: „Am prins-o cu minciuna! I-am cerut telefonul și nu a vrut să mi-l dea”
Culiță Sterp a povestit din nou despre un episod dureros din viața lui. Acesta a fost înșelat de o fostă iubită.
Fostul concurent de la Survivor a mărturisit că a învățat multe, mai ales după ce a avut o reacție ușor agresivă la aflarea veștii.
Culiță a povestit că, la un moment dat, pe când avea puțin peste 20 de ani, și-a dat seama că iubita lui juca la două capete.
Tânăra conversa prin mesaje cu un alt băiat, iar pe Culiță Sterp îl mințea cu nerușinare. Cântărețul a povestit că singurul lui regret e că a cedat nervos și a dat cu telefonul fetei de pământ.
„Nu iert niciodata tradarea de la un prieten, familie, iubitei. Am fost tradat de prieteni si am iertat, dar n-am uitat. Cand am fost mai mic, pe la 20 de ani, da, imi aduc aminte sa fi fost inselat.
A fost o chestie, ca am prins-o cu minciuna pe fata. Zicea ca nu vorbeste cu un baiat si am cerut telefonul si nu a vrut sa mi-l dea si am dat cu telefonul pe jos. Eu sunt genul care sa dea intr-o femeie, dar am reactionat un pic nervos. Am vazut ca vorbise cu un baiat. Ma enervez foarte greu, dar daca te intreb de zece ori si nu-mi spui si stiu sigur, ma enervez foarte tare ca ma ia lumea de prost. Fata aia m-a luat de prost. Mi-a parut rau ca am reactionat nervos”, a declarat Culiță Sterp la Teo show.
„Am avut fail total in dragoste. Am inceput sa am iubite de pe la 15-16 ani si pana la 25 de ani a fost fail total. le-am schimbat ca pe sosete. Dar nu-mi pare rau, mi-am trait viata, am gustat din toate, sa zic asa. Este foarte important sa stii sa te opresti din chestiile astea, unii zic ca nu m-am oprit, ca inca as fi, dar eu consider ca imi vad de treaba mea”, a mai povestit artistul la emisiunea de pe Kanal D, potrivit ziareonline.ro.