Cine a fost eliminat de la Chefi la cuțite. Nimeni nu se aștepta la asta: ”Ne părăsește....”
Ediția de luni seara a emisiunii Chefi la cuțite s-a terminat cu încă o eliminare a unui concurent.
Sezonul 11 al competiției Chefi la cuțite continuă cu încă o eliminare, după proba de duel. Cele două echipe care s-au luptat să rămână în show-ul culinar au fost cea a lui Cătălin Scărlătescu și a lui Florin Dumitrescu, după ce echipa lui Sorin Bontea a câștigat proba de battle și s-a salvat de la cea individuală. Ei bine, ala cum se aștepta toată lumea, încă un concurent a plecat acasă.
Concurenții de la Chefi la cuțite sunt tot mai puțini de la o ediție la alta, iar acest lucru îi trimite tot mai aproape de marele premiu.
Până atunci însă, mai au un drum lung de parcurs. Ei bine, competiția continuă cu un concurent în minus, după ce Andrea Sabini a fost eliminat din cursa pentru marele premiu.
Concurentul a gătit o farfurie care a obținut doar cinci puncte. După ce i-a degustat salata, Florin Dumitrescu a fost de părere că a fost eliminat mai târziu decât s-ar fi așteptat, având în vedere performanțele pe care le-a avut în competiție până în acest moment. Chiar și așa, ceilalți colegi din echipa gri consideră eliminarea lui o pierdere.
”S-a pus singur în dificultate alegând să gătească ceva ce nu poate, și anume bucătărie japoneză sau bucătărie de stil asiatic, într-o combinație de gust asiatic, el fiind napoletan. Andrea ne părăsește, aș spune eu, mai târziu decât ne așteptam, la ce a demonstrat că știe și că poate.”, a declarat Florin Dumitrescu, la Chefi la cuțite.
Andrea Sabini s-a remarcat în competiție cu o atitudine pozitivă, pe care și-a păstrat-o inclusiv în momentul în care a fost eliminat.
Concurentul a trăit experiențe de neuitat și este fericit că și-a făcut prieteni în emisiune. De asemenea, le-a mulțumit tuturor pentru momentele pe care le-a trăit.
”Pentru mine a fost o experiență minunată, de neuitat și în patru zile mi-am făcut prieteni. Sunt perfect așa.”, a declarat Andrea Sabini, potrivit spynews.ro.