Ce se întâmplă, în aceste momente, cu soțul Danei Roba 

Ce se întâmplă, în aceste momente, cu soțul Danei Roba 
| Foto: spynews.ro.

Daniel Balaciu, bărbatul care și-a bătut crunt soția, Dana Roba, se află în arest de aproximativ o lună.

Incidentul prin care a trecut Dana Roba a ajuns în atenția tuturor, iar mulți trăiau cu frica că nu va supraviețui. Ei bine, se pare că make-up artistul a luptat și a reușit să își revină. Chiar dacă mai are nevoie de o lungă perioadă de recuperare, vedeta și-a făcut curaj și a apărut în fața telespectatorilor, făcând declarații cutremurătoare de la momentul în care a fost la un pas de moarte.

Dana Roba a vorbit de momentele pe care le-a trăit în ultima lună și faptul că își dorește să se întâlnească cu soțul ei după ce se va recupera. De asemenea, make-up artistul nu are niciun sentiment legat de el și a dezvăluit că va lăsa legea să își facă treaba. așadar, Daniel Balaciu așteaptă, în aceste momente, ca instanța să îi decidă soarta, după ce și-a bătut crunt soția.

Soțul Danei Roba a ajuns sub supravegherea autorităților, iar polițiștii desfășoară o anchetă de proporții în cazul său. După analiza situației și a împrejurărilor, anchetatorii au ajuns la concluzia că Daniel Balaciu ar fi vrut să o omoare pe Dana Roba, iar mai apoi să plece. Însă, până în acest moment nu s-a luat nicio decizie în acest sens. Astfel, urmează ca anchetatorii să finalizeze cercetările pentru a lua o hotărâre finală în ceea ce îl privește.

Până atunci, Daniel Balaciu va rămâne în arest. În tot acest timp, cea care are grijă de fiicele Danei Roba este familia ei. Micuțele nu știu prin ce a trecut mama lor, iar apropiații își doresc să le protejeze de astfel de situații care le-ar afecta.

Dana Roba a ajuns de urgență la spital într-o stare greu de imaginat și greu de sperat că ar fi putut să supraviețuiască. După ce și-a revenit, make-up artistul a văzut imaginile cu ea și nu i-a venit să creadă că a avut astfel de răni pe corp. De asemenea, Dana Roba a spus că arăta la fel ca un om decedat și medicii nu i-au dat multe șanse.

”Niciun medic nu mi-a garantat viață la cât de groaznică a fost bătaia. Mă mir și eu. Nu am putut să mă uit la pozele cu mine până azi noapte, a fost prima dată când m-am uitat și am rămas șocată, nu îmi vine să cred că sunt eu și consider că Dumnezeu mi-a dat o a doua șansă la viață. (...) Toți medicii au fost 100% convinși că o să mor. Toți medicii mi-au spus că intru în operație, dar fără nicio șansă de viață.", potrivit România TV, citat de spynews.ro.
 

 
 
 
 
 

Comenteaza