A înșelat-o sau nu Cătălin Cazacu pe Ramona Olaru? Bărbatul rupe tăcerea cu niște declarații senzaționale: „Am jurat în biserică”

A înșelat-o sau nu Cătălin Cazacu pe Ramona Olaru? Bărbatul rupe tăcerea cu niște declarații senzaționale: „Am jurat în biserică”
| Foto: cancan.ro

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu s-au despărțit după o relație cu năbădăi, în care s-a zvonit că sportivul ar fi fost infidel.

La începutul anului trecut, Cătălin Cazacu și Ramona Olaru au pus punct poveștii lor de iubire, chiar dacă se și logodiseră. Cei doi au decis că este mai bine să o apuce pe drumuri separate, iar matinala de la Antena 1 a lăsat să se înțeleagă că motivul despărțirii a fost infidelitatea. Ei bine, acum, Cătălin Cazacu a vorbit despre acest subiect și neagă această ipoteză. Mai mult, acesta regretă faptul că a cerut-o în căsătorie pe Ramona Olaru.

Invitat în cadrul podcast-ului realizat de Cătălin Măruță, Cătălin Cazacu a vorbit, printre altele, despre relația pe care a avut-o cu Ramona Olaru și acuzațiile de infidelitate de i-au fost aduse. Acesta a punctat clar că nu și-a înșelat partenera și chiar a fost foarte atent ca nici măcar de bănuit să nu dea ceva în această direcție.

„Răspunsul este nu (n.r. dacă a înșelat-o pe Ramona Olaru). Eu cred că adevărul absolut nu-l deține nimeni, niciodată. Fiecare dintre noi, într-o relație, este dator să nu îl pună pe celălalt în situația să își pună întrebări sau să nu aibă răspunsuri la anumite întrebări. Dacă există o suspiciune că tu, într-o seară, ai fost în acel loc… eu n-am de unde să știu dacă tu ai fost în acel loc.

Dacă tu ești împreună cu un bărbat într-un loc, doar voi doi – doar voi doi o să știți acel adevăr. Tu poți să-mi spui ceva, el poate să-mi spună același lucru, dar n-o să știu niciodată adevărul. Ca acest lucru să nu existe, nu ajung în situația aia. E simplu, ca să n-avem suspiciuni, eu n-ajung niciodată între patru pereți cu o femeie”, a spus fostul prezentator TV, potrivit cancan.ro.

Comenteaza