Mărturia unui medic ATI în vreme de Covid-19: „Plângem și de fericire și de tristețe”
Medicul coordonator pentru bolnavii cu COVID-19 din cea mai mare secţie ATI din judeţul Sibiu, dr. Ioana Codru, a declarat joi, că în secţia de Terapie Intensivă, de la infirmieră la medici, toată lumea plânge alături de pacienţi.
"Cu toţii plângem. Plângem şi de fericire şi de tristeţe. Din păcate au fost pacienţi, nu neapărat mai dragi ca alţii, dar ne-am ataşat mai mult ca de alţii şi am plâns cu toţii, cu asistenţii noştri, cu rezidenţii noştri, cu infirmierele noastre. Pacienţi care au avut evoluţii extrem de bune şi care s-au sfârşit fulminant, pacienţi pe care i-am strâns în braţe, deşi pare incredibil de crezut că facem şi lucrurile acestea, deşi un pic este personal, echipaţi fiind, dar poate că, pe undeva, îi ajută şi lucrurile acestea. Am plâns în fund pe gresia din Reanimare, am plâns sub duş după ce ne-am dezechipat, am plâns acasă, dar am şi râs. Nu există numai tristeţe", a mărturisit coordonatoarea pacienţilor COVID-19 din ATI-ul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, dr. Ioana Codru.
Ioana Codru este printre cei mai tineri medici care îngrijesc pacienţi COVID-19 în judeţul Sibiu. A terminat Facultatea de Medicină în 2007 şi a copilărit în apropierea secţiei unde azi lucrează şi este cu adevărat în linia întâi în lupta cu pandemia, ea fiind fiica unei asistente medicale de Terapie Intensivă.
"Am terminat facultatea în 2007, deci din 2007 până acum, cu o pauză mică (...) sunt anestezist, rezident de anestezie şi de anul trecut mi-am promovat şi primariatul. De fapt şi de drept, cred că nu ştiu (de ce a ales Terapia Intensivă - n.r.). Maică-mea este asistentă de anestezie şi pe vremuri lucra în Terapie Intensivă, cred că o parte din copilărie mi-a fost şi pe aici. Nu ştiu neapărat dacă acesta este motivul principal, dar în facultate îmi trebuia acţiune şi adrenalină şi cred că, cumva, un pacient care este la capătul de jos al aţei şi poate îl pot face să urce, acela este cel mai impresionant", spune medicul Ioana Codru.