Managerul unui spital din România a trecut peste procedura din strategia de vaccinare: „Se poate vaccina oricine”

Managerul unui spital din România a trecut peste procedura din strategia de vaccinare: „Se poate vaccina oricine”
| Foto: Profimedia

Laurenţiu Beluşică, managerul Spitalului Găeşti, a anunţat că vaccinează pe oricine doreşte, nu numai cadre medicale.

În ziua în care s-a deschis un centru de imunizare anticovid la Spitalul Găeşti - Dâmboviţa, managerul Laurenţiu Beluşică a anunţat că vor fi vaccinate toate persoanele care doresc, nu doar cadrele medicale.

Decizia acestuia trece peste procedura primei etape din strategia de vaccinare în care sunt imunizaţi doar angajaţii din sistemul sanitar, „cei din linia întâi” din spitatele de boli infecţioase.

A fost deschis azi si centrul de vaccinare din spitalul Gaesti. Administram vaccinul anticovid oricarei persoane care se prezinta voluntar la centru”, a anunţat pe pagina sa de Facebook, Laurenţiu Beluşică, managerul Spitalului Găeşti.

Managerul spitalului a declarat pentru Realitatea Plus că el refuză să arunce dozele de ser neutilizate şi, prin urmare, a început să vaccineze orice doritor, indiferent de vârstă sau de gradul de risc privind efectele bolii.

Vaccinul scos de la temperatura de -80 de grade, se poate păstra 5 zile în frigider normal şi 5 ore, după ce a fost scos din frigider.

Dintr-un flacon se pot face 5 vaccinuri, iar la Spitalul Găeşti, nu au vrut să se vaccineze toate cadrele medicale şi, ca să nu fie aruncate dozele, se vaccinează şi alţi doritori.

„Spitalul a avut situaţii când a vaccinat o persoană programată şi ceilalţi 4 programaţi nu s-au mai prezentat, de returnat, nu putea şi, că să nu se piardă, s-au vaccinat doritori”, a explicat managerul. 

Managerul Spitalului Găeşti, Laurenţiu Beluşică: Cine vrea să se vaccineze ne rămân doze şi decât să le arunc mai bine le fac la cine vrea să se vaccineze.  După ce ai făcut diluţia din acel flacon, cu diluţia făcută se pot vaccina 5 persoane. Dacă ai vaccinat una şi ai terminat vaccinarea rămâi cu 4 doze care se aruncă. Este 12 euro o doză şi e păcat de ele şi atunci am spus că le fac la cine doreşte să se vaccineze.

Reporter: Au fost doritori până acum?

Laurenţiu Beluşică: Ieri am început, sunt doritori foarte mulţi. De azi încolo facem treaba asta.

Reporter: Au venit voluntari, au venit oameni care nu sunt cadre medicale?

Laurenţiu Beluşică: Nu, nu sunt voluntari, nu e bine spus voluntari. Sunt, da, doresc să se vaccineze.

Reporter: Sunt cadre medicale, nu? Laurenţiu Beluşică: Nu, numai cadre medicale. Oricine doreşte să se vaccineze.

Reporter: Adică dacă vin şi eu acum?

Laurenţiu Beluşică: Puteţi să vă vaccinaţi, dar numai dacă… înţelegeţi-mă următorul lucru.  Eu vă primesc pe dvs dar asta, vom ştii la prânz dacă ne rămân doze. Asta nu am de unde să ştiu. E destul de complicat, pt că doză este valabilă 3 ore după ce am diluat-o .  Îmi este relativ complicat, îmi este mai uşor să va programez. Aşa fac cu cei care sunt mai aprope de spital din Găeşti. Şi îi chem la vaccinare când ne a rămas 2 doze spre ex.

Reporter: Şi până acum aţi reuşit, sau nu ştiu bătrâni sau alte categorii ?

Laurenţiu Beluşică: Da, da. Facem, ne ocupăm, sunăm. Avem liste de aşteptare, vin imediat .

Reporter: Cadrul legal aveţi? Adică ar trebui doar cadrele medicale

Laurenţiu Beluşică: Bun. Şi dacă dvs rămâneţi cu 2 doze de vaccine ce faceţi cu ele , spuneţi mi şi mie ?

Reporter: Păi de asta va întreb

Laurenţiu Beluşică: Va întreb eu pe dvs .Să zicem că dvs vaccinaţi . Aveţi un flacon cu 5 doze, vaccinaţi un om şi rămâneţi cu 4 doze . Ce faceţi cu ele ?

Reporter: Mă gândesc că în terorie ar trebui să luaţi cadrele medicale să le programaţi

Laurenţiu Beluşică: Dar ce afceti cu dozele rămase, va întreb. Ce faceţi ?

Reporter: Dar în alte spitale ce se întâmplă cu ele?

Laurenţiu Beluşică: Se aruncă. Şi eu nu vreau să le arunc. Să vină să mă ia pe sus SRI-ul sau cine vor ei.

Comenteaza