Cât de periculoasă este noua formă de COVID din Marea Britanie. Explicațiile oferite de OMS

Cât de periculoasă este noua formă de COVID din Marea Britanie. Explicațiile oferite de OMS
| Foto: alephnews.ro

Specialiștii britanici au găsit motivul pentru creșterea accentuată a numărului de cazuri de coronavirus din ultima perioadă. O nouă tulpină de coronavirus, identificată la peste 1.000 de bolnavi din 60 de zone din Marea Britanie, provoacă o răspândire mai rapidă a bolii.

„Suntem conștienți de această nouă tulpină raportată la 1.000 de indivizi din Anglia”, a declarat Mike Ryan, director OMS pentru situații de urgență, relatează Reuters. „Autoritățile analizează importanța sa. Am văzut multe variante, acest virus evoluează și se schimbă în timp.”

Nu există dovezi că o noua tuplină identificată în Anglia provoacă simptome mai grave sau diferite, spune Matt Hancock, ministrul britanic al Sănătății, potrivit alephnews.ro.


Dar se pare că noua tulpină nu este de neînfrânt. Toate noile vaccinuri au efect în cazul tuturor mutațiilor acestui coronavirus.

Ca măsură de precauție, locuitorii din Londra și regiunile din jurul ei, vor intra de mâine sub cel mai înalt nivel de restricții pentru că acolo infecțiile cresc alarmant.

Medicul Adrian Marinescu, de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, crede că noua mutație a coronavirusului este de vină pentru explozia de cazuri din ceea ce numim valul doi și în America și pe continentul nostru.

Comenteaza