O femeie a spart mașina unui polițist pentru că i-a întrerupt partida de sex

O femeie a spart mașina unui polițist pentru că i-a întrerupt partida de sex
| Foto: adevarul.ro

Femeia are 21 de ani și este din Suceava. Ea a fost acuzată de ultraj iar dosarul ei a ajuns pe masa judecătorilor de la Judecătoria Rădăuţi.

Tânăra de 21 de ani care i-a vandalizat maşina unei poliţiste pe motiv că i-a întrerupt partida de sex a fost condamnată de Judecătoria Rădăuţi la opt luni de închisoare cu suspendare. În plus, ea trebuie să achite şi daunele în valoare de 4.000 de lei.

Decizia magistraţilor nu este definitivă.  Incidentul s-a produs în octombrie 2020, în oraşul Milişăuţi, din judeţul Suceava. Totul a început după ce un bărbat a sunat la 112 ca să reclame că o femeie i-a intrat în gospodărie cu intenţia de a fura.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că nu se află în locuinţă, dar a fost contactat de un vecin, care l-a informat că o tânără, cu o reputaţie controversată în comunitate, i-a păstruns în curte. La faţa locului a ajuns un echipaj, format din doi agenţi de la Postul de Poliţie din localitate.

Cei doi oameni ai legii au intrat în locuinţă, unde au găsit doi tineri, o fată de 21 de ani şi un bărbat de 30 de ani, care întreţineau relaţii sexuale, bărbatul fiind chiar fiul proprietarului gospodăriei. Cei doi agenţi i-au pus în vedere tinerei că nu are voie să intre în casă decât cu acordul proprietarului. Avertismentul nu i-a picat bine femeii, care a început să facă scandal.

După ce au încheiat misiunea, poliţiştii s-au întors la secţie. Răzbunare pe maşina poliţistei La patru ore de la intervenţie, angajaţii MAI de la Milişăuţi au observat că maşina personală a poliţistei care le-a întrerupt partida de sex celor doi iubiţi a fost avariată cu pietre. O persoană necunoscută a luat pur şi simplu bucăţi de bordură de pe drum şi a aruncat în autoturismul marca Audi A5., spărgându-i parbrizul.

A urmat o cercetare criminalistică la faţa locului. În urma audierii, martorii au spus că autoarea atacului este Margareta C., mai exact tânăra pe care poliţiştii au atenţionat-o că nu are voie să pătrundă în locuinţa unei persoane fără acordul proprietarului.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ultraj, autoarea atacului a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind apoi eliberată şi plasată sub control judiciar de către procuror. Pentru că atacul a avut legătură cu sarcinile de serviciu ale poliţistei păgubite, Corpul Naţional al Poliţiştilor (CNP) a formulat o cerere oficială către conducerea Inspectoratului de Poliţie Suceava pentru acoperirea pagubei de 4.400 lei.

Solicitarea a fost depusă în baza Hotărârii 1083/2008, privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor, potrivit adevărul.ro.

Etichete
Comenteaza