Frații Tate rămân în spatele gratiilor încă 30 de zile! Ce se întâmplă cu polițista care i-a ajutat

Frații Tate rămân în spatele gratiilor încă 30 de zile! Ce se întâmplă cu polițista care i-a ajutat

Tribunalul Bucureşti a decis prelungirea arestării preventive cu încă 30 de zile a celor doi milionari britanici. 

Frații Tate sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol. Avocatul fraților Tate, a spus, în această dimineață, la Antena Stars, că: ”Avem foarte mare încredere în soluțiile de astăzi, pentru că, în esență, parchetul nu a reușit să aducă elemente noi din perspectiva acuzațiilor formulate.

Nu s-a adus la cunoștiință nimic nou din perspectiva evoluției anchetei, că s-ar fi descoperit alte fapte în sarcina inculpaților, o chestiune extraordinar de bună pentru apărare. DIICOT-ul a venit numai cu niște chestiuni absolut circumstanțiale, atitudinea lor în starea de arest, ceea ce mi se pare o chestiune absolut nejustificată, neprobată și care nu poate să susțină, în mod obișnuit, o măsură de arestare preventivă în continuare.”.

Frații Tate rămân în spatele gratiilor încă 30 de zile!

Deși milionarii britanici susțin că sunt nevinovați, Tribunalul Bucureşti a decis că Andrew și Tristan Tate vor rămâne în arest preventiv încă 30 de zile.
 
În ceea ce le privește pe Georgiana Manuela Naghel şi Alexandra-Luana Radu (fostă polițistă), instanţa a stabilit înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Decizia nu este însă definitivă.

Frații Tate sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

Stenograme incendiare din dosarul fraților Andrew și Tristan Tate
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au prezentat instanței de judecată câteva stenograme incendiare din dosarul celor doi frați.

Discuția dintre Andrew Tate și o victimă:

Andrew Tate: Și au un show live pe TikTok care produce mulți bani.

Fată: Atunci de ce trebuie să lucreze pentru Georgiana? Pot face asta și singure.

Andrew Tate: Nu pot. Nu cum trebuie, nu la nivel de top. Au echipe mari în spate care le fac reclamă, Lucrează la ele 24/24. Fetele alea fac o grămadă de bani, nu e amatorism.

Fată: Nu te enerva, sunt doar curioasă. Vreau să știu de ce m-ai adus aici, în casa asta? Dacă mă respectai, mă întrebai mai întâi dacă sunt ok cu asta. Credeam că vin aici și voi locui cu tine. Este puțin ciudat pentru mine să mă pui să stau cu fete care lucrează pentru tine, mai ales că ai avut ceva cu una dintre ele. (…) mi-a spus că nu a fost nimic între voi doi și că ai grijă de ea ca un ”frate”. Nu sunt proastă, știu că a fost ceva mai mult. Aia a fost în trecut, tu mă pui în aceeași casă cu fosta ta, care este încă îndrăgostită de tine, adică pe bune…știi ce?

Andrew Tate: Nu mă asculți.

Fată: Nu mi-a plăcut faptul că fetele îți spuneau „regele nostru”, adică nu îmi place să împart, dar știam că vrei asta și am făcut-o pentru tine (…).

De asemenea, anchetatorii care se ocupă de cazul celor doi frați au arătat în stenograme și cum le manipula Andrew Tate pe victime, despre care spune că sunt sclavele lui:

Andrew Tate: Curea!

Fată: Vrei să fiu sclava ta sau soția ta?

Andrew Tate: Vei face orice îți spun, ceea ce e același lucru. Dacă aleg o femeie să fie soția mea, mă va iubi suficient să mă lase să îi spun cum am eu chef. Eu voi decide dacă este sclavă. Nu face ea regulile, eu sunt bărbat, nu ascult plângeri de la femei. Doar ai încredere în mine și taci din gură, nu mă mai enerva astăzi din nou! Nu contează dacă îți spun sclavă, contează să pot dacă aș vrea să o fac fără ca tu să fii proastă. Sunt destule femei proaste. Dacă vreau să accept, am 10.000 de variante de unde să aleg. Trebuie să accepți că ești a mea pentru totdeauna, indiferent ce fac. Iar dacă vrei să mă port mai frumos, mă vei convinge cu tandrețe.

 
 
 
 
 

Comenteaza