Cristian Cioacă urmează să fie executat silit. Ce sumă trebuie să plătească familiei Elodiei Ghinescu

Cristian Cioacă urmează să fie executat silit. Ce sumă trebuie să plătească familiei Elodiei Ghinescu

Cristian Cioacă urmează să fie executat silit după cum a anunțat avocata familiei Elodiei Ghinescu.

Familia Elodiei Ghinescu își dorește să își recupereze daunele morale. În trecut, instanța a decis ca fostul polițist să le plătească mamei Elodiei Ghinescu, iar procesul a fost reluat, după ce fostul polițist a fost eliberat.

Crina Radu, avocata familiei Elodiei Ghinescu, a precizat că a fost pus pe rol procesul în care apare Cristian Cioacă. Instanța a decis ca fostul polițist să plătească daune morale mamei Elodiei Ghinescu, ceea ce nu s-a întâmplat pentru că a ajuns în închisoare.

„Este deja dosarul de executare, care se află pe rol pentru recuperarea despăgubirilor, stabilite prin sentința prin care a fost condamnat. Acum s-a repus dosarul pe rol pentru că el a ieșit din închisoare”, a declarat Crina Radu, avocata familiei Elodiei Ghinescu, potrivit spynews.ro.

„Urmează să aibă loc executarea silită a dumnealui, pentru recuperarea daunelor morale și materiale stabilite prin sentința prin care a fost condamnat”, a mai spus Crina Radu, pentru sursa citată anterior.

Comenteaza