Vrea Putin să atace și țara noastră? Legăturile neștiute ale lui Vladimir Putin cu România

Vrea Putin să atace și țara noastră? Legăturile neștiute ale lui Vladimir Putin cu România

 Despre viața și trecutul lui Vladimir Putin nu se cunosc foarte multe detalii, în afară de cele profesionale.

Despre trecutul lui Vladimir Putin nu se știu, cu exactitate, foarte multe lucruri, „istoria” sa fiind învăluită în mister, ca a oricărui fost ofițer KGB. Încă de la începutul carierei sale politice, originile lui Putin au fost puse sub semnul întrebării și a rămas un subiect controversat până în prezent, se arată într-un documentar realizat de Gândul.ro.

Cu toate că în presa internațională sunt vehiculate tot mai multe fotografii cu Vladimir Putin, din timpul liber, liderului rus nu îi place să vorbească despre viața personală. A  vorbit puțin despre familia sa, despre părinții săi și doar ce a vrut să se afle.

La începutul anilor 2000, susținea că cel de-al Doilea Război Mondial i-a afectat familia.

Părinții lui erau Vladimir Spiridonovici Putin, funcționar în marina sovietică, și Maria Ivanovna Putina, muncitoare într-o fabrică. Fratele său mai mare a fost ucis în război, iar cel de-al doilea frate a murit din cauza unei boli. Și mama sa a fost la un pas de moarte din cauza foametei.

Cu toate acestea, presa internațională a lansat teorii care susțin că Vladimir Putin ar avea legături cu România, atât prin prieteni, cât și prin familie. Stră-străbunicul lui ar fi fost un român din Basarabia și s-ar fi numit Vladimir Putină.

Acesta ar fi fost unul dintre cei 400 de soldați care se aflau în garda personală a lui Dimitrie Cantemir, cu care s-ar fi retras în Rusia, după bătălia pierdută la Stănilești pe Prut, în anul 1711. Strămoșul lui Vladimir Putin ar fi fost chiar și decorat de țarul Petru cel Mare pentru loialitate. Un jurnalist rus chiar a declarat că are dovezi prin care poate demonstra că Putin ar avea origini românești.

La un moment dat, au fost vehiculate informații conform cărora mama liderului rus ar avea origini din Georgia şi l-ar fi dat pe actualul preşedinte rus spre adopţie, când avea 10 ani. Această informație nu a fost însă confirmată până în prezent.

Liderul de la Kremlin a vizitat, oficial, o singură dată România. În 2008, Bucureștiul a devenit una dintre cele mai securizate capitale europene, odată cu organizarea celui mai mare summit NATO, găzduit de țara noastră.

La 3 aprilie 2008, liderul de la Kremlin a aterizat la București și a devenit astfel primul lider rus care a venit în România după 1990. Vladimir Putin a avut o întâlnire cu Traian Băsescu, pe 4 aprilie 2008.

Cei doi au hotărât să organizeze o întâlnire bilaterală separată, prin intermediul căreia Traian Băsescu i-a mulțumit liderului de la Kremlin pentru acceptul vizitei din țara noastră, dar și pentru participarea la reuniunea Consiliului dintre Rusia și NATO.

Prin intermediul acestei întâlniri, cei doi lideri au discutat despre relațiile bune care s-au dezvoltat de la vizita pe care fostul președinte al României a avut-o în Rusia, în anul 2005, cancan.ro.

Comenteaza