Un tânăr în moarte cerebrală a dat semne de viață fix când medicii voiau să-i recolteze organele

Un tânăr în moarte cerebrală a dat semne de viață fix când medicii voiau să-i recolteze organele
| Foto: adevarul.ro

Un tânăr de 18 ani din Marea Britanie, aflat în moarte cerebrală a început să clipească înainte ca medicii să îi recolteze organele.

Tânărul fusese accidentat de o dubiță cu două săptămâni în urmă. 

Lewis Roberts a fost accidentat grav pe data de 13 martie, într-o localitate din sudul oraşului Manchester. Tânărul care suferise leziuni grave la creier, a fost imediat operat, însă medicii nu i-au mai dat nicio şansă de recuperare.

La doar patru zile după accident, specialiştii au anunţat familia că băiatul este efectiv în moarte cerebrală, starea în care o persoană nu mai are funcţii ale creierului şi şi-a pierdut definitiv cunoştinţa şi capacitatea de a respira în mod independent.

Apropiaţii şi-au luat rămas bun de la tânăr şi au decis ca organele acestuia să fie donate, pentru a salva alte vieţi.

Însă, cu doar câteva ore înainte ca medicii să înceapă intervenţia de recoltare, băiatul a început să dea semne de viaţă.

În comunitatea din Marea Britanie a fost demarată campania „o bere pentru Lewis” prin intermediul căreia s-au strâns 3.200 de lire.

Tânărul face progrese de la o zi la alta, şi-a mişcat membrele şi gura, ba chiar a reacţionat şi la testul de durere. Părinţii speră ca acesta să se recupereze cât mai mult, potrivit adevarul.ro.

 

Comenteaza