Un copil de 4 ani și-a găsit mama moartă în cadă. Femeia de 25 de ani s-a electrocutat cu telefonul
O mamă de 25 de ani a fost găsită moartă, de fiul ei de doar patru. Aceasta a sfârşit electrocutată după ce telefonul ei a căzut în cadă în timp ce făcea baie.
Anastasia Scherbinina ar fi murit instantaneu când telefonul, conectat la cablul de încărcare, ei a căzut în cadă. Incidentul şocant a avut loc weekendul trecut, în casa familiei din Toguchin, în sud-vestul Siberiei, Rusia.
Tânăra în vârstă de 25 de ani își dusese smartphone-ul la baie pentru că aștepta un apel important, iar pentru că nu mai avea aproape deloc baterie şi-a cuplat telefonul la un încărcător cuplat într-un prelungitor de alimentare şi l-a aşezat pe un raft înainte de a intra în apă.
La un momentdat telefonul i-a sunat aşa că s-a ridicat din cadă pentru a răspunde, dar într-un moment de neatenţie, dispozitivul i-a căzut din mână în cada plină cu apă, electrocutând-o masiv, potrivit datelor din anchetă.
Fiul de doar patru ani care se afla acasă la acea vreme a făcut descoperirea dramatică; s-a repezit la baie după ce a auzit un bubuit care a provocat scurtcircuitul şi odată cu acesta şi stingerea luminilor din casă. Şi-a găsit mama întinsă, nemişcată în cada plină cu apă şi a încercat să o reînvie lovindu-i obrajii, dar fără succes. După ce și-a dat seama că totul e în zadar, copilaşul a sunat-o pe bunica sa, care la rândul ei a alertat serviciile de urgență.
O anchetă criminalistică a constatat că victima a murit instantaneu din cauza unui șoc electric fatal, potrivit Mirror.
„Anastasia a avut o arsură uriașă pe piept. Băiatul a încercat să o reînvie. Apoi și-a sunat-o pe bunica și i-a spus: O lovesc pe obraji, dar ea este moartă” a declarat un apropiat al familiei presei locale.
Băieţelul, care trăiește acum cu bunica sa, crede că medicii i-au salvat viața mamei sale și că cei doi se vor reuni în curând. Adevărul este însă mult prea crunt şi mult prea greu de digerat de cel mic.
„Băiatul spune că mama sa este tratată în spital. El așteaptă ca ea să se întoarcă acasă după ce se va face bine”, a adăugat un apropiat al familiei.
Poliția investighează incidentul pentru a stabili toate circumstanțele morții victimei, potrivit observatornews.ro.