O româncă de 32 de ani care a ruinat viața unui pensionar italian. Bărbatul i-a transferat un milion de euro în cont

O româncă de 32 de ani care a ruinat viața unui pensionar italian. Bărbatul i-a transferat un milion de euro în cont

O româncă de 32 de ani este acuzată de înșelăciune și spălare de bani. Asta după ce a amăgit un italian de 73 de ani. I-a luat banii și a plecat.

Femeia de 32 de ani scrie că toate cadourile primite de la italianul de 73 de ani au fost oferite ca ”omagii ale prieteniei și aprecierii” ei și că a fost trimisă în judecată doar după ce fostul soț l-a îndemnat pe italian să o reclame.

”Sunt trimisă în judecată pentru că un barbat mult mai în vârstă ca mine mi-a oferit cadouri și omagii ale prieteniei și aprecierii sale. Și apoi, contactat si mințit de fostul meu soț și om care m-a terorizat și chinuit fizic și moral, a decis să ma reclame. Ăsta e adevărul. În ce țară, faptul ca o femeie a primit, fara sa oblige pe cineva, cadouri, e considerat a fi infracțiune gravă?”, este reacția tinerei de 32 de ani.

Italianul ruinat susține că românca l-a înșelat cu aproape un milion de euro. Bărbatul spune că a întâlnit-o pe Simona într-un club de noapte și că s-a îndrăgostit iremediabil de ea.

A fost o poveste scurtă de dragoste, care s-a mutat mai apoi în online. Întoarsă în ţară, femeia i-a promis, prin mii de mesaje, că se vor căsători.

Francesco Thiela, bărbatul înșelat: ”A comis un act nedemn, ruşinos, un gest pe care doar o persoană fără scrupule, fără conştiinţă, cu o şiretenie înfricoşătoare o poate comite. E vorba de înşelătorie în formă agravantă şi continuată”.

Sunt mesaje prin care, rând pe rând, tânara avea să-l convingă pe italian să-i vireze în cont nu mai puţin de 780 de mii de euro. Amorezat, bărbatul îi făcea toate poftele frumoasei sale iubite.

Fiindu-i imposibil să-i refuze ceva, italianul și-a vândut casa din Milano și a făcut împrumut la bancă, ca să facă rost de bani.

Cu banii de la italian, românca și-a cumpărat două locuințe din Gorj și Ilfov și în două mașini de lux, potrivit observatornews.ro.

Comenteaza