China a blocat echipa experților care studiază originea pandemiei. OMS a reacționat dur

China a blocat echipa experților care studiază originea pandemiei. OMS a reacționat dur
| Foto: profimedia.ro

Șeful Organizației Mondiale a Sănătății a declarat marți că este „foarte dezamăgit” de China că încă nu a autorizat intrarea unei echipe de experți internaționali pentru a examina originile coronavirusului.

O echipă formată din 10 membri urma să pornească la începutul lunii ianuarie, ca parte a unei mult așteptate misiuni de investigare a cazurilor timpurii de coronavirus din Wuhan, China.

„Astăzi am aflat că oficialii chinezi nu au finalizat încă autorizațiile necesare pentru sosirea echipei în China”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferințe de presă online.

„Am vorbit cu înalți oficiali chinezi și am precizat încă o dată că misiunea este o prioritate pentru OMS”, a continuat acesta.

Misiunea urma să fie condusă de Peter Ben Embarek, cel mai mare expert al OMS în bolile animalelor care trec bariera speciilor. El care a plecat în China într-o misiune preliminară în iulie 2020. Doi membri ai echipei internaționale placeseră deja spre China. Unul s-a întors acum, iar celălalt este în tranzit într-o țară terță, a spus șeful de urgență, Mike Ryan, potrivit alephnews.ro.

„Sperăm și sperăm că este doar o problemă logistică și birocratică care poate fi rezolvată foarte repede,” a spus Mike Ryan.

Înaintea călătoriei, Beijingul a căutat să modeleze narațiunea despre când și unde a început pandemia, prin propagandă, dar și prin oficiali

Diplomatul chinez Wang Yi a afirmat că „tot mai multe studii” au arătat că a apărut în mai multe regiuni. Ryan a numit anterior acest lucru „extrem de speculativ”. China a respins criticile privind gestionarea cazurilor timpurii care au apărut la sfârșitul anului 2019, deși unii, inclusiv președintele american Donald Trump, au pus la îndoială acțiunile Beijingului în timpul focarului.

SUA, care au anunțat că vor părăsi OMS, au cerut o anchetă „transparentă” și a criticat condițiile în care experții chinezi au efectuat prima fază a cercetării.

Etichete
Comenteaza