A fost părăsită de iubit pentru o refugiată din Ucraina. În urmă au rămas și doi copii "Nu i-a păsat de durerea pe care a lăsat-o în urmă"

A fost părăsită de iubit pentru o refugiată din Ucraina. În urmă au rămas și doi copii  "Nu i-a păsat de durerea pe care a lăsat-o în urmă"

 O tânără din din Marea Britanie a fost părăsită de iubitul ei de zece ani, împreună cu care are două fiice, pentru o  refugiată din Ucraina.

 Acum aceasta și-a împărtășit versiunea ei, dezvăluindu-le jurnaliștilor de la The Sun că tânăra a vrut să îi ia partenerul din prima zi în care s-a mutat în casa lor.

Inițial, femeia a avut o serie de rezerve legate de decizia de a primi în casa sa o persoană necunoscută, chiar dacă era vorba despre cineva care a fugit de ororile războiului din Ucraina. Cel care a fost motivat să meargă mai departe cu această decizie a fost iubitul ei, Anthony.

"Este o decizie importantă (n.r. găzduirea unui refugiat) și, deși nu eram sigură, el (n.r. Anthony) a vrut să meargă mai departe. Situația din Ucraina este terifiantă pentru oamenii obișnuiți, așa că am decis că cel mai bun lucru pe care îl puteam face era acela de a pune un acoperiș deasupra capului cuiva și a-i ajuta atunci când se afla în nevoie. Și uite așa m-a răsplătit Sofia pentru că i-am dat o casă", a adăugat Lorna Garnet.

Femeia părăsită o acuză pe tânără din Ucraina că nu doar că i-a distrus căminul, dar și că a plănuit acest lucru chiar din prima zi în care a ajuns în casa ei. În ceea ce îl privește pe cel care i-a fost partener în ultimii zece ani, Lorna nu își poate explica cum acesta a decis să o părăsească pentru o persoană pe care abia a cunoscut-o.

"Și-a pus ochii pe Anthony de la început, a decis că îl vrea și l-a luat. Nu i-a păsat de durerea pe care a lăsat-o în urmă", le-a spus Lorna Garnet jurnaliștilor, potrivit observatornews.ro.

 
 

Comenteaza