Sorin spune adevărul despre Nicoleta, la 8 luni de la despărțire și despre noua relație în care se află: „Este strigător la cer”

Sorin spune adevărul despre Nicoleta, la 8 luni de la despărțire și despre noua relație în care se află: „Este strigător la cer”

Sorin de la Casa Iubirii a vorbit despre relația cu Nicoleta după despărțirea de acum 8 luni și despre noua parteneră de cuplu pe care o are.

Sorin a spus în ce relații a rămas cu Nicoleta, fosta lui iubită. Totodată, a lămurit câteva aspecte din mediul online și lucruri din trecut care s-au înțeles greșit.  

„Eu și Nicoleta nu am mai păstrat nicio legătură și nici nu ne-am intersectat, doar lumea din online tot mai întreabă, chiar și la 8 luni după ce s-a terminat toată povestea. Răspund la 5 întrebări frumos, la a șasea deja mă enervez. Mi se pare strigător la cer să tot întrebi, dar probabil până nu mă voi căsători sau voi avea un copil, voi avea asocierea asta pe care am făcut-o în Casa iubirii.

Eu nu consider că am făcut nu știu ce chestie. Singura mea greșeală e că nu am terminat relația înainte de acele mesaje, pentru că știam demult că nu va duce nicăieri. Doar că, eu nu sunt genul de om care să te dea afară din casă, dar trebuia să am mai mult curaj și să îi spun că e clar că noi nu ne potrivim și să o terminăm.”, a precizat Sorin, în exclusivitate, pentru WOWbiz.

Sorin și-a refăcut viața după Nicoleta și este într-o nouă relație. Momentan, ține ascundă identitatea partenerei lui de cuplu, dar recunoaște că este femeia care îl face fericit și cu care are planuri mari.

„Acum, nu mai sunt un bărbat singur, dar chiar nu fac lucrurile astea publice, pentru că vreau să o protejez. Întotdeauna vor exista comparații, vorbe, discuții, hate și nu cred că am nevoie.

După o perioadă de agitație, e nevoie de foarte multă liniște. Iubita mea îmi pune sângele în mișcare în activități, în discuții. Am specificat întotdeauna. Poți să trăiești un an de zile cu o persoană și 5 luni de zile pe care le-am trăit eu cu Nicoleta în afară, oricât de urât ar suna, și poți să trăiești 2 săptămâni cu o persoană și ele să fie mult mai intense și mult mai plăcute. Practic, să trăiești ce n-ai trăit în 5 luni cu altă persoană. 

Nu timpul face o relație, ci persoana în sine. Mihaela nu a cunoscut-o pe iubita mea, nu am discutat lucrurile astea. Când va fi să oficializăm, vom anunța public. Acum nu mai sunt o persoană obișnuită, sigur va ieși o știre ceva, iar ea înțelege lucrurile astea.”, a declarat Sorin, în exclusivitate, pentru WOWbiz.

Comenteaza