Un polițist și-a omorât din bătaie fosta soție. Cadavrul femeii a fost găsit în casă după două zile: „Avea coastele rupte și organele strivite”
- Scris de U.S
- 19 Aug 2021, 13:35
- Actualitate
- Ascultă știrea
Un polițist din Iași și-a bătut fosta soție până a omorât-o. După care a lăsat-o inconștientă în casă timp de două zile.
După mai bine de 48 de ore, el a anunțat că a găsit-o moartă pe femeie, dar colegilor polițiști le-a spus, inițial, că fosta soție a căzut și s-a lovit la cap.
Neînțelegerile între ei au început în urmă cu doi ani. Din cauza unei presupuse infidelităţi a bărbatului, s-a ajuns la divorţ. A fost o separare zbuciumată, cu bătăi, certuri şi un ordin de protecţie depus de bărbat împotriva femeii.
Sâmbătă, 14 august, în casa din Prisăcani, în care locuia femeia, a reizbucnit scandalul. Nervos, bărbatul a început să o lovească fără milă până când fosta soție a căzut, inconștientă.
Se pare că atât de grave au fost loviturile încasate încât victima a agonizat până la moarte. Fostul soț s-a întors a doua zi şi a găsit-o decedată. Femeia avea costele rupte şi organele strivite.
Calm, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a plecat din nou, iar pe drum a sunat la 112, anunțând că a găsit-o pe fosta soție fără suflare în casă.
A anunţat organele competente abia după două zile de la săvârşirea faptei. Dar n-a suflat nicio vorbă despre conflict. Ca să scape basma curată, le-ar fi spus iniţial poliţiştilor că fosta soţie s-ar fi lovit. A recunoscut, însă, mai târziu, în faţa anchetatorilor, oroarea” – Ionela Ghimbuță, prim procuror adjunct Parchetul de pe Langă Tribunalul Iași.
Ea îl iubea foarte mult, nu putea să renunţe la el. Era vânătă toată, n-am putut să văd o violenţă în genul acesta. O mai bătea, de la divorţ o luase cu băutura” – Gheorghe Stanciu, primar Prisăcani.
Și vecinii sunt îngroziți de ce s-a întâmplat și spun că nu se aşteptau la o asemenea tragedie. Cu toţii îi ştiau ca fiind o familie bună, cu doi băieţi, și ei poliţişti de frontieră, ca tatăl lor.
„Scandaluri s-au mai auzit. Au fost o familie tare frumoasă, unită. Ea era o doamnă de treabă, n-am avut niciodată probleme. Am mai văzut-o vânătă, dar nimeni n-a ştiut că este bătută. Când am auzit, era să mor. O bătea, venea la mine plângea. Ea ţinea atât de mult la dânsul că nu spunea nimic. Doar atât- îl iubesc, îl iubesc. Nu îl credeam în stare de aşa ceva”, spune o vecină.
Reținut de oamenii legii, bărbatul este acuzat de omor. El riscă să stea în spatele gratiilor până la 20 de ani, potrivit gandul.ro.