Un fost preot a omorât o minoră de 15 ani. Tot el, cere daune de 10 mil € pentru condițiile grele de închisore

Un fost preot a omorât o minoră de 15 ani. Tot el, cere daune de 10 mil € pentru condițiile grele de închisore

Un fost preot din Bistrița Năsăud care a fost condamnat la 12 ani de închisoare după uciderea unei adolescente, se plânge de condițiile din închisoare.
  

Un fost preot din Bistrița Năsăud, condamnat definitiv în 2016, după uciderea unei adolescente, se plânge de condițiile din Penitenciarul Arad, unde își ispășește pedeapsa de 12 ani.

Printre problemele semnalate, se află și cea legată de produsele comercializate de magazinul penitenciarului. Fostul preot se plânge că prețurile sunt foarte mari, iar produsele ar fi, de cele mai multe ori, de o calitate îndoielnică.

Totodată, bărbatul se plânge că, în perioada 2016 și până în prezent, a stat în celulă cu mai mulți deținuți, toți fumători, nu beneficiază de cel puțin 4 m de spațiu, iar în celule sunt ploșnițe și gândaci.

Condamnatul este nemulțumit și de faptul că dimensiunile și caracteristicile paturilor sunt neconforme, iluminarea artificială și ventilația sunt necorespunzătoare, fiind umezeală, mucegai și mirosuri urâte, nu există duș cu apă caldă în cameră și toaletă separată, nu are parte de asistență medicală și nu poate face sport zilnic, potrivit Replica Online.

Fostul preot a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la 12 ani de închisoare, la data de 12 octombrie 2015. Însă, pe 18 ianuarie 2016, i-a fost respins apelul, condamnarea rămânând definitive, scries ursa citată.

Bărbatul și-a cunoscut victima, în 2015, pe internet. Cei doi și-au dat întâlnire într-un apartament închiriat din Mamaia, unde a și ucis-o pe adolescentă.

Individul le-a mărturisit procurorilor că a cunoscut-o pe tânără pe un site de matrimoniale, iar aceasta l-ar fi asigurat că este majoră.

Pentru că nu s-au înțeles asupra tarifului pentru relații intime, fata l-ar fi amenințat că-l va reclama pentru că a întreținut relații sexuale cu o minoră. Atunci, bărbatul și-a pierdut cumpătul și și-a strangulate victima cu cablul electric, potrivit observatornews.ro.

Comenteaza