Un bărbat și-a accidentat și abandonat mașina pe marginea drumului. În ea erau și trei câini

Un bărbat și-a accidentat și abandonat mașina pe marginea drumului. În ea erau și trei câini
| Foto: observatornews.ro

Un bărbat din Cluj și-a abandonat mașina pe marginea drumului după ce a avut un accident. El a lăsat în ea și cei trei câini ai săi.

 Însă bărbatul care s-a ales cu paguba a lăsat înăuntru şi trei câini. Cu intenţie. Animalele au stat înăuntru trei zile, ignorate de trecători şi de autorităţi. Abia la sesizarea echipei Observator, câinii au ajuns la un adăpost. Poliţia Animalelor, care ar fi putut interveni, încă nu funcţionează în acest oraş.

Încuiaţi într-o maşină abandonată pe marginea drumului, cu doar unul dintre geamuri crăpat suficient cât să nu se sufoce. Aşa au stat trei câini de talie mare timp de trei zile. Poliţişti, jandarmi, angajaţi ai primăriei, dar şi trecători au privit animalele fară ca cineva sa intervină.

 În mod normal, la un astfel de caz ar fi trebuit să intervină Poliţia Animalelor, agenţii având posibilitatea chiar să confişte câinii aflaţi în pericol. În judeţul Cluj, însă, această structură nu este funcţională, deşi a fost înfiinţată şi s-au facut chiar angajări.

Stăpânul câinilor a fost implicat într-un accident auto, sâmbăta trecută. A lăsat maşina la intrarea în Cluj-Napoca şi s-a cazat apoi la o pensiune. Însă acolo nu avea voie cu câini. Aşa că şi-a lăsat animalele în maşină.

Anamaria Nemeş, Asociaţie Protecţia Animalelor: Deci dacă erau afară, dacă era soare, nu trebuia să fie nu ştiu câte grade afară, dacă era soare, câinii ăştia mureau în câteva ore.

Abia în a treia zi, autorităţile şi-au dat seama că o maşină nu e locul ideal pentru a ţine un animal. 

Andreea Vişan, purtător de cuvânt IPJ Cluj: Ulterior, în parcarea unui centru comercial a fost găsit un alt patruped care ar aparţine aceloraşi persoane şi care se afla într-o remorcă.

Acum, un procuror va decide dacă va deschide o acţiune penală împotriva proprietarului, potrivit observatornews.ro.

Comenteaza