Un bărbat internat cu COVID s-a aruncat de la etaj imediat după vizita fiului său

Un bărbat internat cu COVID s-a aruncat de la etaj imediat după vizita fiului său

Un pacient bolnav de COVID din România, s-a aruncat de la etajul Spitalului Județean din Piatra Neamț, dup ce la scurt timp înainte a fost vizitat de fiul său.

În vârstă de 73 de ani, pacientul era internat la etajul al treilea al clădirii din orașul nemțean. Conducerea unității medicale nu-și explică acest gest șocant al bolnavului.

Din primele informații, victima a fost internată în spital pe 9 aprilie cu noul coronavirus. Acesta se afla într-o stare destul de gravă și avea două surse de oxigen care îl ajutau să respire.

Potrivit directorului Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, Alexandru Filimon, bărbatul de 73 de ani care s-a sinucis fusese vizitat de fiu cu puțin timp înainte de a decide să se arunce de la etajul al treilea al clădirii, unde era internat cu Covid-19.

”Era internat pe secția de îngrijiri paliative, era bolnav COVID. A venit fiul lui să îl viziteze pentru 15 minute, conform ultimului ordin care permite accesul vizitatorilor. Fiul a plecat și la 10, 15 minute s-a întâmplat incidentul, din păcate”, a spus Filimon, conform Bzi.

Unitatea medicală din Moldova a fost lovită grav de pandemia de Covid-19 în debutul acestui an. În februarie, două cadre medicale din oraș s-au stins din viață din cauza bolii. Victimele sunt un asistent medical la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vârstă de 64 ani, şi o infirmieră de la Secţia Chirurgie generală, în vârstă de 38 ani, potrivit fanatik.ro.

Comenteaza