Patru persoane, între care și un copil de 13 ani, găsite decedate în locuința lor

Patru persoane, între care și un copil de 13 ani, găsite decedate în locuința lor
| Foto: mediafax

Patru persoane, între care şi un copil în vârstă de 13 ani, au fost găsite decedate în locuinţa lor din Baldovineşti, fără a prezenta urme de violenţă pe corp, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.

Ea a precizat că poliţiştii au fost cei care au găsit, marţi, persoanele decedate, trei adulţi şi un minor, în locuinţa din Baldovineşti, după ce un vecin al acestora a sesizat la 112 că nu îi poate contacta.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Balş s-au deplasat la faţa locului. Cele patru cadavre nu prezentau urme vizibile de violenţă. Trupurile neînsufleţite aufost depuse la morgă în vederea efectuării necropsiei", a spus Alexandra Dicu.

Persoanele decedate sunt un bărbat şi o femeie în vârstă de 52 de ani, soţi, o femeie în vârstă de 78 de ani, mama femeii de 52 de ani, iar cea de-a patra persoană este un copil de 13, aflat în plasament.

Reprezentantul IPJ Olt a menţionat că femeia de 52 de ani a fost găsită decedată în baie, iar celelalte trei persoane erau în pat.

În cauză a fost deschis dosar penal şi se efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul celor patru persoane.

Etichete
Comenteaza