O șoferiță nu a acordat prioritate și a provocat un accident de proporții. Doi copii sunt răniți grav

O șoferiță nu a acordat prioritate și a provocat un accident de proporții. Doi copii sunt răniți grav
| Foto: observatornews.ro.

O șoferiță din Iași care nu a acordat prioritate când a virat către stânga, a provocat un accident violent. 

Grăbită să-i ducă pe cei mici la şcoală, femeia nu s-a mai asigurat şi a făcut virajul.

Maşina sa, în care se aflau şi cei doi copii, de 7 şi 9 ani, s-a ciocnit frontal, violent, cu un autoturism care venea din sens opus.

Cele două maşini s-au făcut zob, iar atât mama şi cei doi minori, cât şi celălalt şofer, au suferit răni severe şi au fost transportaţi la spital.

Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iaşi: Ambii conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Poliţiştii efectuează cercetări în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, potrivit observatornews.ro.

Comenteaza