O asistentă a murit din cauza Covid-19 la câteva zile după ce a născut

O asistentă a murit din cauza Covid-19 la câteva zile după ce a născut
| Foto: facebook/dr.aminzahra

O asistentă în vârstă de 32 de ani a murit din cauza Covid-19 la câteva zile după ce a născut.

„Cu profund regret anunţăm decesul colegei noastre, în vârstă de 32 de ani, Andrei Adelina, asistent medical în secţia UPU - SMURD, care a decedat în această dimineaţă la un spital din Capitală. Dispariţia fulgerătoare a colegei noastre ne-a marcat pe toţi şi suntem alături de familia îndoliată, căreia îi transmitem sincere condoleanţe”, au anunţat marţi reprezentanţii UPU Buzău.

Asistenta în vârstă de 32 de ani s-a prezentat în 30 decembrie la UPU - SMURD, cu tuse şi febră, după ce pe 21 decembrie, însărcinată în 33 de săptămâni, a fost diagnosticată pozitiv la testul RT-PCR. Tânăra urma un tratament pentru Covid acasă.

La sosirea în UPU, a fost evaluată de către medicul de gardă şi, în momentul consultului, era stabilă hemodinamic şi respirator, cu saturaţie bună.

Mai târziu, asistenta a fost transferată la Maternitatea Buzău pentru consult, iar medicul obstetrician a decis să fie transferată la un spital din Capitală.

„S-a luat legătura cu Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei în vederea transferului pacientei. Pacienta a fost transportată la Maternitatea Bucur din Bucureşti, unde a rămas internată. Pacienta a fost examinată de către medici şi s-a decis să fie operată pentru cezariană, copilul rămânând în Maternitate. După ce a fost operată, pacienta a fost transferată la Spitalul Pantelimon, fiind intubată. Starea pacientei s-a deteriorat după operaţia de cezariană, a intrat în stop cardio respirator, a fost resuscitată, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, în cele din urmă declarându-se decesul”, a mai anunţat sursa citată.

Asistenta era angajată a SJU Buzău din luna martie 2016.

Comenteaza