Copil de 12 ani, accidentat mortal în timp ce traversa neregulamentar un drum județean

Copil de 12 ani, accidentat mortal în timp ce traversa neregulamentar un drum județean
| Foto: ReporterIS

Un copil în vârstă de 12 ani a fost accidentat mortal, joi, după ce a traversat neregulamentar un drum judeţean care tranzitează localitatea argeşeană Popeşti.

"Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Costeşti s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din Comuna Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza localităţii Popeşti, din direcţia Popeşti spre Tătărăştii de Sus, judeţul Teleorman, a accidentat un minor de 12 ani, din localitate, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a drumului, fără să se asigure", au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Conform aceleiaşi surse, copilului i-au fost efectuate manevre de resuscitare, însă fără rezultat.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările continuând pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut accidentul. 

Comenteaza