Victor Slav nu s-a prezentat la ziua fiicei sale! Deși Bianca Drăgușanu l-a invitat, acesta a ales să o serbeze separat pe fiica lor

Zilele trecute, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit fiica, însă în lipsa lui Victor Slav, fostul soț al vedetei.
Pe 26 septembrie, fiica Biancăi Drăgușanu a împlinit opt ani. Blondina i-a organizat o petrecere și l-a invitat și pe Victor Slav, doar că acesta nu și-a dorit să vină și a ales cu o zi înainte să o sărbătorească separat pe Sofia.
Bianca Drăgușanu spune că știa că Victor Slav nu și-a dorit să vină la petrecerea organizată de ea cu ocazia zilei de naștere a Sofiei. Victor Slav a preferat să o sărbătorească separat, alături de rudele lui pe fetița lor. De altfel, blondina a declarat că l-a invitat în fiecare an la petrecerea organizată pentru Sofia, doar că Victor Slav nu și-ar fi dorit nici atunci să vină.
„Victor a luat-o cu o zi înainte, ne-am înţeles la telefon, a venit cu o zi înainte şi i-a făcut şi ei ceva, o mică adunare acolo în familia lor, cu bunica din partea lui, cu apropiaţii lui şi a avut şi ea acolo un tortuleţ şi nişte cadouri şi s-a simţit bine şi acolo.
Deci e un copil binecuvântat şi iubit pentru că a avut parte de două petreceri de ziua ei şi dublu cadouri. Vezi uite în situaţii de genul acesta mai are şi avantaje nu doar dezavantaje. Orice copil îşi doreşte ambii părinţi alături, dar uite că în situaţia asta primeşte dublu cadouri, are două petreceri şi e tare.
Fiecare face cum consideră că e mai bine pentru el şi pentru copil. Eu l-am invitat şi acum, şi anul trecut şi acum doi ani. Nu a putut, nu a vrut, nu ştiu, nu mă interesează. Pe de o parte, ţi-am zis, eu mă bucur pentru ea pentru că a avut parte de două petreceri.
Probabil o fi avut treabă, nu ştiu, dar el a organizat cu o zi înainte şi am văzut de pe Instagram că a ieşit foarte drăguţ”, a declarat Bianca Drăgușanu, potrivit spynews.ro.