Theo Rose, în lacrimi pe Instagram! Ce s-a întâmplat cu relația artistei: ”Am văzut groază și...”

Theo Rose, în lacrimi pe Instagram! Ce s-a întâmplat cu relația artistei: ”Am văzut groază și...”

Theo Rose a vorbit în cadrul ultimei sale apariții online despre ajutorul pe care l-a oferit copiilor de la Spitalul Fundeni.

În primele zile ale noului an, Theo Rose a mers la Spitalul Fundeni, alături de Codin Maticiuc, pentru a-i vizita pe micuții care se luptă cu suferințe inimaginabile. Cântăreața în vârstă de 25 de ani le-a făcut o surpriză celor mici cu prezența ei, le-a cântat și a făcut donații. După vizita pe care a avut-o în cadrul Spitalului Fundeni, pe secția Hematologie Pediatrică, artista a ținut să transmită un mesaj extrem de emoționant.

„Noi am început anul așa. Cu o mare de conștientizări și recunoștință. Problemele noastre nu mai sunt probleme. În fața a ceea ce am văzut la Spitalul Fundeni – secția Hematologie pediatrică, suntem toți egali și în dependență de serviciile medicale și voia Lui Dumnezeu. Mulți dintre copiii pe care i-am vizitat păreau a fi perfect sănătoși. Alții, deși vizibil în stare mai gravă, aveau toate speranțele că lucrurile se vor îndrepta. Însă de părinții lor ți se rupe inima. Îmi părea rău că trebuia să plec și să las mamele acolo, singure. N-aș vrea să fiu singură cu gândurile mele într-o asemenea situație”, mărturisește Theo Rose, pe Instagram.

Cântăreața a avut ocazia să cunoască mame care trec printr-o suferință de nedescris. Emoționată fiind de poveștile de viață ale copiilor, Theo Rose a mărturisit că se va ruga pentru ei.

„Am intrat într-un salon unde o mamă de vârsta mea stătea cu bebelușul de un an și puțin, Nicolas. Am văzut groază și neputință în ochii ei. I-am promis că o să mă rog pentru ei. Mi se pare extraordinar că putem ajuta ca spitalele care găzduiesc toată suferința și panica asta să fie cât mai primitoare, blânde și dotate. Cine îsi permite să doneze 2€ sau 4€ lunar, să nu ezite s-o facă. Dacă nu există suficientă motivație, vă recomand și vouă o vizită la Fundeni. Veți vrea să le dați tot ce aveți”, a mai notat Theo Rose pe rețelele de socializare, potrivit cancan.ro.

Comenteaza