Prima petrecere în familia Denisei Manelista, după patru ani e doliu. Ce spun rudele

Prima petrecere în familia Denisei Manelista, după patru ani e doliu. Ce spun rudele
| Foto: fanatik.ro

Sora Denisei Răducu, Adelina a organizat o petrecere pentru cele două fetițe gemene ale sale. Este vorba despre prima petrecere după ce manelista a murit. 

”Duminică, fetițele cele mici au împlinit cinci ani și am organizat o mică petrecere. E prima după atât de mult timp… Le-am adus un tort, au fost câțiva amici, câțiva copii, prieteni de-ale lor, și s-au bucurat și ele, sunt destul de mari să înțeleagă că petrecerea le-a fost dedicată”, a spus, în exclusivitate pentru FANATIK, Florian, cumnatul regretatei Denisa Răducu și tatăl celor două gemene.

În altă ordine de idei, ne-a dezvăluit bărbatul, anul acesta vor să pună la punct o comemorare a artistei la care să ia parte toată familia.

În această vară, în preajma zilei în care, acum patru ani, s-a stins din viață Denisa Răducu, Adelina, sora cântăreței, soțul acesteia și cei trei copii ai lor, vor să facă un gest creștinesc și să adune toată familia pentru a o pomeni pe cântăreață.

”Anul trecut nu a fost posibil să venim în țară să facem parastas pentru Denisa. Anul acesta, sperăm noi, lucrurile vor fi mai simple și nu ne va mai încurca pandemia. Vrem să adunăm toată familia, așa cum e creștinește, și să facem pomana Denisei cum trebuie”, ne-a dezvăluit Florian, cumnatul regretatei Denisa Răducu.

Mai mult decât atât, deja, Adelina, cât și soțul ei, se ocupă de organizarea evenimentului, lucru necesar având în vedere că ei sunt stabiliți în Spania, iar parastasul vor să îl organizeze în localitatea natala a Denisei Răducu, Ștefănești.

”Am început să punem la punct tot ce este necesar pentru ca lucrurile să se desfășoare așa cum ne dorim. Am stabilit meniul, locul, am vorbit cu rudele, cu toții vor să participe”, ne-a mai spus Florian.

Florian, cumnatul regretatei Denisa Răducu, a mărturisit că atât el, dar mai ales Adelina și cele trei nepoțele ale cântăreței, ard de nerăbdare să revină în România, lucru pe care, de altfel, l-au discutat și la petrecerea care a avut loc în familia Denisei Raducu, zilele trecute.

”Vrem să vedem ce se mai întâmplă în apartamentul din București al Denisei, ce mai este acolo. Dar, mai ales, așteptăm cu nerăbdare momentul să ne vedem, cu toții, ca familie. Ne e dor de oameni, de rude, de prieteni, a trecut prea mult timp de când nu am reușit să ajungem în țară”, ne-a explicat el, recunoscând că este curios și să vadă, cu ochii lui, casa din Ștefănești pe care o ridică în memoria Denisei Răducu, dar și mormântul artistei, refăcut complet după ce a ars, ca o torță, anul trecut.

Comenteaza