Laurette în lacrimi la TV. Ce s-a întâmplat, cu adevărat, în acea seara la hotel
Laurette a izbucnit în lacrimi în cadrul unei intervenții telefonice la TV, atunci când a explicat cum au decurs evenimentele în acea noapte la hotel.
„Am greșit, am căzut în capcana acestui agresor. Nici o femeie nu ar trebui să fie agresată în așa fel, indiferent de motivul pentru care m-am dus eu acolo. El s-a dezlănțuit în momentul în care mi-a cerut ceva și eu nu am fost de acord. Și-a pierdut cumpătul, și de aoclo tot scandalul”, și-a început vedeta povestea.
După ce a explicat cu amănunte ce a declarat în fața oamenilor legii, Laurette a început să plângă în momentul în care și-a adus în discuție familia, care este afectată în urma celor întâmplate. În continuare, ea și-a cerut iertare față de mama sa, completând că, la rândul ei, este mama unei fete și știe ce simte când o vede în astfel de postură.
„Îmi pare rău față de familia mea, și îi transmit mamei, pe această cale, să mă ierte, știu că am greșit. Nici o femeie nu ar trebui să pățească și să treacă prin ce am trecut eu. M-a zbătut cu toate forțele mele să ies din camera aia, dar nu m-a lăsat”, a mai declarat Laurette.
Laurette și bărbatul care a agresat-o s-au cunoscut în urmă cu câteva luni, în mediul online, unde individul încerca să o cucerească, a povestit această. La insistențele lui, dar și în urma unor promisiuni, relatează unele surse apropiate, mulatra a acceptat să se vadă cu acesta. Prima întâlnire a decurs firesc, apoi a urmat o a doua, la un hotel de 4 stele din centrul Capitalei.
Bărbatul, care s-a recomandat în fața vedetei ca fiind afacerist în domeniul industrial, ar fi motivat-o pe brunetă să vină la întâlnire prin două aspecte. I-ar fi spus că o va duce într-o vacanță de lux în afara țării și că îi va oferi o sumă de bani imediat după întrevederea de la hotel.
Cei doi s-au văzut, iar spre final a apărut tensiunea, moment în care individul ar fi vrut să abuzeze de ea, iar Laurette a ripostat. El a încercat să o lovească, ea s-a apărat, detaliază vedeta. Personalul hotelului a auzit strigătele de ajutor ale protagonistei, în consecință a alertat Poliția.